Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, și-a declarat sprijinul total pentru îmbunătățirea activității Caselor teritoriale de Pensii

 

 

 

 

 

 

 

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va face, în perioada următoare, o evaluare a resurselor tuturor Caselor teritoriale de Pensii, în vederea îmbunătățirii activității acestora.

Casa de Pensii este una dintre cele mai importante și mai accesate instituții din România, iar ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, și-a declarat sprijinul total pentru îmbunătățirea activității acesteia.

“Casele teritoriale de Pensii gestionează circa 10.000.000 de beneficiari. Vom face în perioada următoare o evaluare a necesarului de resurse, inclusiv cea umană, deoarece îmi doresc îmbunătățirea activității Casei de Pensii, la fel ca și a celorlalte instituții ale Ministerului Muncii.

Acest lucru este cu atât mai important cu cât pensiile reprezintă un punct esențial în PNRR și lucrăm la o reformă a sistemului de pensii pentru a putea atrage fondurile europene pe care România le merită”, a spus ieri ministrul Simona Bucura-Oprescu în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu directorii caselor teritoriale de pensii și cu conducerea națională a Casei de Pensii.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VIDEO. A fost reținut bărbatul care a dat foc în fața unei săli de jocuri…
VIDEO. A fost reținut bărbatul care a dat foc în fața unei săli de jocuri…

Ieri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru tulburarea…

600 de participanți, în concursul DANSUL FLORILOR, de Zilele Municipiului Pitești!
600 de participanți, în concursul DANSUL FLORILOR, de Zilele Municipiului Pitești!

Concursul Național de Dans Sportiv DANSUL FLORILOR, ediția a XXXVII-a, coordonat de coregraful și arbitrul internațional Alfred Schieb, se va…

ISU Vâlcea: Marţi 13 – Ziua Informării Preventive. Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!
ISU Vâlcea: Marţi 13 – Ziua Informării Preventive. Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!

Data de 13 mai 2025 reprezintă un prilej pentru pompierii vâlceni de a se afla din nou alături de cetăţeni,…

VIDEO. Marți 13, Ziua informării preventive. Activități desfășurate de ISU Argeș
VIDEO. Marți 13, Ziua informării preventive. Activități desfășurate de ISU Argeș

Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de „Marţi, 13” o zi cu ghinion, dar se întâmplă ca uneori să…

Colocviul „Părintele Ghelasie Isihastul, chipul luminos al iubirii dumnezeiești”, la Mănăstirea „Sfântul Mucenic Filimon”
Colocviul „Părintele Ghelasie Isihastul, chipul luminos al iubirii dumnezeiești”, la Mănăstirea „Sfântul Mucenic Filimon”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 9 mai, la Mănăstirea „Sfântul Mucenic Filimon” a avut loc Colocviul „Părintele…