Mii de copii din familii defavorizate din Argeș vor primi cadouri de la Moș Crăciun prin intermediul inspectorilor școlari

 

 

 

 

 

 

 

Inspectorii școlari de la Inspectoratului Școlar Județean Argeș, în urma discuțiilor cu directorii unităților de învățământ din teritoriu, au stabilit numărul exact al copiilor din familii defavorizate din județ, și au decis să le facă o bucurie de Crăciun.

În cadrul campaniei umanitare ”Împreună să dăruim zâmbete de Crăciun”, la sediul ISJ s-au strâns aproximativ 4000 de cadouri pentru acești copii.

În Ajunul Crăciunului, inspectorii școlari argeșeni vor distribui aceste cadouri.

 

 

 

 

 

 

Comunicat de presă:

”Pe urmele lui Moș Crăciun

” Din cer senin, un cor divin
Se-aude lin cântând …”

Cu toții ne amintim cum ni se umezeau ochii de emoție când îl vedeam lângă bradul împodobit sau cum ne simțeam în brațele lui Moș Crăciun când recitam, plini de emoție, poezia, în așteptarea darului mult dorit, bine ascuns în tolba lui fermecată.

Și pentru că această tradiție, plină de sensibilitate, trebuie păstrată și transmisă mai departe, în Ajun de Crăciun, echipa de inspectori a Inspectoratului Școlar Argeș, prin exemplul personal, vor distribui darurile lui Moș Crăciun.

Adunate în cadrul campaniei umanitare ”Împreună să dăruim zâmbete de Crăciun”, echipa de voluntari SNAC a Inspectoratului Școlar Argeș, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic și asociația ”Puterea Zâmbetului”, cadourile conțin alimente neperisabile, articole vestimentare noi/în stare perfectă de curățenie, cărți, produse de igienă personală, cărți.

Pentru că nimic nu se poate compara cu bucuria sinceră din ochii copiilor, haideți ca, în aceste vremuri mai puțin liniștite, să facem cu toții gesturi frumoase, care ne vor rămâne în suflete pentru totdeauna!

Inspector școlar general,
Prof. Elena Liliana MURGULEȚ”

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Senatorul Andra Bică, alături de tinerii antreprenori (16-18 ani)! Propune înființarea de „S.R.L. — F.E.”
Senatorul Andra Bică, alături de tinerii antreprenori (16-18 ani)! Propune înființarea de „S.R.L. — F.E.”

Senatorul Andra Bică, alături de alți colegi parlamentari, este inițiator al proiectului de lege privind înființarea firmelor de exercițiu. Ce…

Mioveni. Contract semnat pentru un nou proiect cu panouri fotovoltaice
Mioveni. Contract semnat pentru un nou proiect cu panouri fotovoltaice

Primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, a semnat astăzi, la sediul Ministerului Energiei, contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Instalarea capacităților…

Pune-ți centura și spune DA provocării Poli Autofest!
Pune-ți centura și spune DA provocării Poli Autofest!

Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București – Centrul Universitar Pitești organizează, în perioada 16–18 mai, o nouă ediție…

Sistemul de parcometre din Pitești, nefuncțional. Cum plătiți parcarea!
Sistemul de parcometre din Pitești, nefuncțional. Cum plătiți parcarea!

Sistemul de parcometre al Municipiului Pitești este, momentan, nefuncțional. Conducătorii auto care utilizează parcările publice din Pitești vor efectua plata…

În Pitești, ridicarea deșeurilor vegetale rezultate în urma curățeniei de primăvară, gratuită, cu respectarea regulilor!
În Pitești, ridicarea deșeurilor vegetale rezultate în urma curățeniei de primăvară, gratuită, cu respectarea regulilor!

​Piteștenii abonați casnici, care nu depozitează deșeurile vegetale în curțile proprii în vederea compostării, se pot debarasa de ele în…