Medicul Ioan Sîrbu: „Medicul de familie a fost umilit şi transformat în funcţionar public!”

 
După o lungă şi apreciată carieră medicală şi militară, doctorul Ioan Sîrbu a decis să nu mai stea pe margine şi să se implice în rezolvarea problemelor din sistemul medical argeşean. Şi cum altfel, decât prin politică?! Domnia sa luptă să primescă încrederea oamenilor pentru un loc la Camera Deputaţilor, pe listele Partidului Naţional Liberal. Făcând parte din noii membri abordaţi de un partid liberal, ca şi profesia liberală pe care o practică, Ioan Sîrbu este decis să depună toate eforturile pentru a dezvolta sistemul de sănătate şi pe cel de educaţie. Astfel, periplul prin Argeş l-a început în comune, pentru că un proiect al PNL, la care viitorul deputat ţine foarte mult, se numeşte „Casa Medicului” şi se adresează mediului rural, propunând o permanentă prezenţă a medicului în comuna sa. 
O vizită importantă a făcut-o, în acest sens, la cabinetul medical din comuna Bradu, care deserveşte o populaţie numeroasă. După ce doctoriţa Verona Oprescu i-a spus medicului Sîrbu că are multe nevoi materiale pentru a ajuta oamenii, candidatul la Camera Deputaţilor a concis: „Doar cu braţele şi cu mintea nu se poate! Medicul de familie a fost umilit şi transformat în funcţionar public!”. Cei doi au vorbit despre necesitatea de a avea un EKG portabil, un ecograf în cabinet, dar şi o legătură directă cu farmaciile şi cu spitalul judeţean, pentru a veni în ajutorul pacienţilor.
În doar câteva zile, doctorul Ioan Sîrbu a stat de vorbă cu cetăţenii din mai multe comune, printre care Oarja, Valea Danului, Albeştii de Argeş. Poveştile tuturor l-au impresionat, iar unora le-a lăsat chiar cartea de vizită, pentru a-i ajuta personal cu problemele de sănătate. 
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu puternic, la Budești: o casă și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări
Incendiu puternic, la Budești: o casă și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

A fost o noapte grea pentru o familie din localitatea vâlceană Budești, după ce un incendiu izbucnit, în jurul orei…

Restricții și trasee deviate pentru autobuzele Publitrans, duminică, la Half Marathon Pitești
Restricții și trasee deviate pentru autobuzele Publitrans, duminică, la Half Marathon Pitești

Publitrans 2000 informează că duminică, 17 mai, ca urmare a desfășurării competiției sportive Half Marathon Pitești, circulația autobuzelor din municipiul…

Duminică, restricții de circulație, cu ocazia desfășurării „Pitești Half Marathon”
Duminică, restricții de circulație, cu ocazia desfășurării „Pitești Half Marathon”

Primăria Municipiului Pitești informează cetățenii că duminică, 17 mai 2026, în intervalul orar 09:00 – 13:00, va avea loc competiția…

Primăria Vaideeni: Procedura de semnare a documentației pentru acordarea despăgubirilor TRANSGAZ
Primăria Vaideeni: Procedura de semnare a documentației pentru acordarea despăgubirilor TRANSGAZ

ANUNȚ: Despăgubiri TRANSGAZ Primăria Comunei Vaideeni informează cetățenii vizați de proiectele de infrastructură desfășurate de SNTGN TRANSGAZ SA cu privire…

Primarul Florinel Constantinescu: Călimănești aniversează 638 de ani de la prima atestare documentară (20 mai…
Primarul Florinel Constantinescu: Călimănești aniversează 638 de ani de la prima atestare documentară (20 mai…

Călimănești – 638 de ani de atestare documentară La 20 mai 1388, marele voievod Mircea cel Bătrân consemna pentru prima…