Martie – luna sărbătoririi apei la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea

 

 

 

 

 

Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea a demarat activitățile prin care sărbătorește Ziua Mondială a Apei. Acestea sunt centrate pe tema protejării și conservării resurselor de apă și pe rolul fiecăruia dintre noi în susținerea unor practici responsabile față de apă. Accentul va fi pus pe tema din acest an stabilită la nivel mondial, “Apa și schimbările climatice”. Prin alegerea acestei teme se atrage atenția asupra impactului schimbărilor climatice, a faptului că trebuie să se acționeze pentru stoparea acestor fenomene și a pașilor pe care fiecare dintre noi îi poate face pentru a combate schimbările climatice.

 

 

 

 

Acțiunile Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea vor include ecologizări pe cursurilor de apă în care se vor implica salariații Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea prin sistemele de gospodărire a apelor (SGA Argeș, SGA Ilfov-București, SGA Giurgiu, SGA Teleorman, SH Văcărești, SH Olt), activități de informare în unități de învățământ de nivel preșcolar, primar, gimnazial, liceal și universitar, orgnizarea de competiții, “Săptămâna porților deschise” la unitățile și lucrările hidrotehnice administrate, dar și întâlniri la nivelul administrației și autorităților publice locale.

Purtător de cuvânt
Ana Maria Dulică

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primăria Râmnicu Vâlcea: Hoț prins de Poliția Locală cu ajutorul sistemului de supraveghere video
Primăria Râmnicu Vâlcea: Hoț prins de Poliția Locală cu ajutorul sistemului de supraveghere video

În data de 13 mai, în jurul orei 22.35, operatorul-dispecer din cadrul Direcției Poliției Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea a…

Replica lui Tiberiu Pîrnău la articolul ”Cine conduce AUR Rm. Vâlcea”
Replica lui Tiberiu Pîrnău la articolul ”Cine conduce AUR Rm. Vâlcea”

După apariția articolului ”Cine conduce AUR Rm. Vâlcea…” dl Tiberiu Pîrnău ne-a transmis următorul punct de vedere:   ”Buna seara!…

Cine conduce AUR Rm. Vâlcea, Tiberiu Pîrnău sau Vicențiu Mocanu ?
Cine conduce AUR Rm. Vâlcea, Tiberiu Pîrnău sau Vicențiu Mocanu ?

În niciun caz nu vreau să mă amestec în treburile organizatorice ale AUR Rm. Vâlcea, dar sunt întrebat și nu…

Prof. univ. dr. Mircea Perpelea – Criza comentată fără patimă
Prof. univ. dr. Mircea Perpelea – Criza comentată fără patimă

Întotdeauna este nevoie de o interpretare echilibrată a dezechilibrelor. Fost diplomat, prof. univ. Mircea Perpelea comentează fără patimă criza economică…

Critica premierului Bolojan din perspectiva primarului Nicolae Sărdărescu – Horezu
Critica premierului Bolojan din perspectiva primarului Nicolae Sărdărescu – Horezu

Acest material este mai clar și mai credibil decât un editorial. Opiniile despre Guvernul Bolojan se contrazic, dar România reală,…