Liberalul Marius Postelnicescu vrea urgentarea strategiei în domeniul sănătății, în Argeș

Marius Postelnicescu, vicepreședinte PNL și consilier județean a declarat într-o conferință de presă, că va cere  Consiliului Județean Argeș urgentarea strategiei în domeniul sănătății: ”Voi cere urgentarea mult așteptata strategie pe sănătate, pe care o așteptăm din 2013. Aici am avut în vedere atitudinea unor angajați ai spitalelor, a unor medici din județ față de pacienți, dar și faptul că instituții de control scot în evidență anumite delapidări, transferuri de bani și altele.

Ce se întâmplă în sănătate în anul 2015 e destul de grav și e primordial pentru noi, la nivel de județ și de Minister al Sănătății să facem lumină în acest domeniu. Nu e posibil ca la Spitalul de Pediatrie să nu ai un medic ORL-ist în caz de urgență, nu e admisibil ca, la Spitalul Județean, să nu ai cadre la Urgență și să fie chemați medici din zona de pensionare sau pe alte contracte,pentru suplimentare. Nu e normal să existe o lipsă de informare despre circuitul medicamentelor prin spitale și nu e normal ca foarte mulți argeșeni să plece către unitățile medicale din București pentru investigații sau tratament.

Știm că doctorii au salarii mici, nu au aparatură suficientă, medicamentație, dar jurământul lui Hipocrate spune că trebuie să fie demni în comportamentul față de pacienți”.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

30 de ani de Nurvil! 30 de ani de muncă, ambiție, curaj și dezvoltare continuă.…
30 de ani de Nurvil! 30 de ani de muncă, ambiție, curaj și dezvoltare continuă.…

𝗣𝗼𝗿𝗻𝗶𝘁𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝟭𝟬 𝗶𝘂𝗻𝗶𝗲 𝟭𝟵𝟵𝟲, din dorința de a construi ceva durabil, 𝗽𝗼𝘃𝗲𝘀𝘁𝗲𝗮 𝗡𝘂𝗿𝘃𝗶𝗹 a crescut pas cu pas, de…

Șofer prins băut la volan, deși avea permisul suspendat. A fost reținut
Șofer prins băut la volan, deși avea permisul suspendat. A fost reținut

Un bărbat de 47 ani din comuna Scundu a ajuns în arest după ce a fost oprit de polițiști în…

Scandal la Primăria Slatina. Agent de pază și polițist local, agresați de o vâlceancă
Scandal la Primăria Slatina. Agent de pază și polițist local, agresați de o vâlceancă

Un conflict izbucnit joi dimineață la sediul Primăriei Slatina s-a încheiat cu intervenția polițiștilor și deschiderea unei anchete. În jurul…

Doi polițiști au salvat un bărbat care voia să se arunce în Olt, la Râmnicu…
Doi polițiști au salvat un bărbat care voia să se arunce în Olt, la Râmnicu…

Intervenție salvatoare azi după-amiază, în zona barajului Ostroveni din Râmnicu Vâlcea. Doi polițiști au reușit să împiedice un bărbat să…

UPDATE/// Trupul unui bărbat, descoperit în râul Olt, la barajul din Ostroveni. A fost identificat
UPDATE/// Trupul unui bărbat, descoperit în râul Olt, la barajul din Ostroveni. A fost identificat

UPDATE: A fost identificat bărbatul găsit decedat astăzi, în jurul orei 15:30, în râul Olt, în zona Ostroveni. Este vorba…