Laboratoarele SC Apă Canal 2000 SA Piteşti – performanţă şi competenţă

 

 

 

 

 

 

 

Îndeplinirea condiţiilor de calitate pentru apa potabilă distribuită populaţiei în aria de operare a societăţii Apa Canal 2000 şi încadrarea în limitele impuse de normativele pentru evacuarea apelor uzate în reţeaua de canalizare aferentă şi din staţiile de epurare în receptorii naturali este certificată de Serviciul Laboratoare.

Pentru această activitate de monitorizare a calităţii apei potabile şi uzate, Serviciul Laboratoare care funcţionează prin Laboratorul Uzina de Apă (LUA), pus in funcţiune în 1968, şi Laboratorul Ape Uzate (LAU), pus în funcţiune în 1967 şi extins ca spaţiu în 2008, este acreditat RENAR înca din anul 1999, cu certificatul de acreditare nr. L.I.-133, celor două laboratoare fiindu-le recunoscută în prezent competenţa pentru activitatea de efectuare de încercări pentru un numar de 29 de domenii pentru LUA şi 30 pentru LAU, în acest an fiind obţinută cu succes cea de a şasea reacreditare.

În plus, Laboratorul Uzina de Apă a fost înscris pe listele Ministerului Sanătăţii – Autoritatea de Sănătate Publică Bucureşti, cu numarul de cerificat nr. 1, neîntrerupt din anul 2006 ca fiind capabil să efectueze monitorizarea calităţii apei potabile prin prelevare probe şi monitorizare operaţională în sisteme de distribuţie proprii şi ale terţilor operatori.

Domeniul de activitate al laboratoarelor noastre cuprinde: activităţi de laborator de prelevare şi efectuare încercări fizico-chimice, biologice, bacteriologice la apa potabilă, apa de suprafaţă, apa subterană, apa pe trepte de tratare, apa uzată şi nămol, activităţi pentru asigurarea validităţii rezultatelor emise, în scopul monitorizării calităţii apei potabile şi uzate pe fluxurile de tratare, în programele de monitorizare cât şi analize pentru terţi.

Preocuparea continuă pentru menţinerea competenţei Serviciului Laboratoare şi întărirea poziţiei pe piaţă s-a realizat gradual prin instruirea permanentă a personalului, achiziţionarea de echipamente şi dotări performante.

Laboratoarele aplică metode de lucru conform celor mai noi standarde în domeniu, pentru care au dezvoltat un sistem intern de control permanent al validităţii rezultatelor încercărilor, prin control primar şi secundar.

În prezent, eforturile Serviciului Laboratoare se concentreză pe implementarea noii Directive UE nr. 2020/2184, scop în care au fost achiziţionate o parte din echipamentele necesare, standardele noi de metodă utilizate la nivel european şi consumabilele necesare, cât şi pe monitorizarea riscurilor specifice activităţii de laborator conform referenţialului de acreditare.

Recunoaşterea permanentă a competenţei s-a realizat în urma participării la teste interlaboratoare naţionale şi internaţionale, din care cele mai importante sunt: Calitax Labaqua – Barcelona, IELAB Spania, FAPAS Proficiency Testing – United Kingdom, ROLAB – IC Romania, ERA Proficiency Testing – S.U.A. şi L.G.C. Proficiency Testing – United Kingdom, cu obţinerea de rezultate foarte bune pentru încercările domeniului de activitate.

De-a lungul timpului, laboratoarele societăţii au fost vizitate de elevi, studenţi şi profesori în cadrul Programului Educaţional Piky, programului „Şcoala altfel‟ sau pentru specializarea profesională. Chiar săptămâna trecută porţile Uzinei de Apă Budeasa şi ale staţiilor de epurare au fost deschise, grupuri de elevi trecând pragul acestor obiective şi al celor două laboratoare. Specialiştii noştri le-au explicat vizitatorilor aspecte din activitatea desfăşurată, elevii dar şi profesorii deopotrivă bucurându-se de această experienţă.

SC Apă Canal 2000 SA comunică rezultate ale monitorizării calităţii apei distribuite, oferta de încercări a laboratoarelor, precum şi alte date specifice prin postarea acestora pe site-ul societăţii www.apacanal2000.ro, secţiunea „Informaţii Utile“, subsecţiunile „Calitatea apei“, „Caracteristici apă potabilă 24 ore“ şi „Laboratoare‟.

 

Director General

Mihail Marinescu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stare de alertă la Curtea de Argeș, după depistarea unei bacterii periculoase în apa potabilă
Stare de alertă la Curtea de Argeș, după depistarea unei bacterii periculoase în apa potabilă

Municipiul Curtea de Argeș a intrat, luni seara, în stare de alertă pentru 30 de zile, după ce în apa…

Clujean urmărit internațional, prins la Pitești
Clujean urmărit internațional, prins la Pitești

Un bărbat de 35 de ani, din Cluj-Napoca, urmărit internațional pentru furt, a fost depistat aseară, de polițiștii din Pitești,…

Direcții strategice de dezvoltare discutate de CJ Argeș și CCIA Argeș
Direcții strategice de dezvoltare discutate de CJ Argeș și CCIA Argeș

  Președintele CJ Argeș Ion Mînzînă, împreună cu administratorul public Cristian Puiu, arhitectul șef Andreea Tache și directorul executiv Roxana…

Femeie reținută după ce și-a atacat concubinul cu un cuțit
Femeie reținută după ce și-a atacat concubinul cu un cuțit

O femeie de 55 de ani, din comuna Bârla, a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii argeșeni, după…

Pitești. Se oprește apa caldă și încălzirea în cartierul Craiovei. Avarie la CT 805
Pitești. Se oprește apa caldă și încălzirea în cartierul Craiovei. Avarie la CT 805

TERMO CALOR CONFORT S.A. anunță că, miercuri 11.02.2026, la ora 07:00, se va opri furnizarea energiei termice pentru apă caldă…