La Prundu Mic, lucrările stau să înceapă. Până la finele anului, malul Argeșului va fi amenajat

Lucrarea de amenajare a malului drept de pe râul Argeș, din zona cartierului Prundu Mic, din Pitești, a fost aprobată pentru finanțare în luna noiembrie (prin HG 932/2014), cu 2 900 000 lei. Deoarece banii trebuie cheltuiți până la finele anului, a fost absolut necesar ca Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea să grăbească pașii necesari începerii lucrului efectiv.  

Pentru execuția lucrării au depus oferte două societăți specializate în domeniu, iar în urma negocierii, câștigătoare a fost desemnată SC LESCACI COM SRL din Negrești – Oaș, pentru suma de 2 240 225 lei. Pentru demararea lucrărilor s-a așteptat publicarea investiției în Lista cheltuielilor de investiții repartizate pentru Administrația Națională Apele Române, document ce a fost transmis către ABAAV în săptămâna ce tocmai s-a încheiat. 

În momentul de față, constructorul a aduse utilajele și a organizat șantierul, iar lucrările vor starta la începutul săptămânii viitoare. 

Termenul de finalizare este de douăzeci de zile de la primirea ordinului de începere.     

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Laboratorul de Radioterapie de la Spitalul Județean Pitești a ajuns la 70% din lucrări
Laboratorul de Radioterapie de la Spitalul Județean Pitești a ajuns la 70% din lucrări

Lucrările la viitorul Laborator de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești au ajuns la un stadiu de execuție…

𝗖𝗮𝗿𝗮𝘃𝗮𝗻𝗮 𝗖ă𝗿𝐭̦𝗶𝗶 𝗘𝗹𝗲𝗰𝘁𝗿𝗼𝗻𝗶𝗰𝗲 𝗱𝗲 𝗜𝗱𝗲𝗻𝘁𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗮𝗷𝘂𝗻𝗴𝗲 𝗹𝗮 𝐒̦𝘁𝗲𝗳ă𝗻𝗲ș𝘁𝗶!
𝗖𝗮𝗿𝗮𝘃𝗮𝗻𝗮 𝗖ă𝗿𝐭̦𝗶𝗶 𝗘𝗹𝗲𝗰𝘁𝗿𝗼𝗻𝗶𝗰𝗲 𝗱𝗲 𝗜𝗱𝗲𝗻𝘁𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗮𝗷𝘂𝗻𝗴𝗲 𝗹𝗮 𝐒̦𝘁𝗲𝗳ă𝗻𝗲ș𝘁𝗶!

Aceasta este o oportunitate excelentă pentru cetățenii care doresc să obțină noua Carte Electronică de Identitate, document modern ce oferă…

Cum va arăta centrul Piteștiului? Primăria cere opinia locuitorilor înaintea unui concurs internațional de arhitectură
Cum va arăta centrul Piteștiului? Primăria cere opinia locuitorilor înaintea unui concurs internațional de arhitectură

Primăria Municipiului Pitești în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România organizează un concurs internațional în vederea contractării celei mai bune…

Bărbat mort în Găvana după ce s-ar fi înecat cu mâncare. Polițiștii reamintesc cât de…
Bărbat mort în Găvana după ce s-ar fi înecat cu mâncare. Polițiștii reamintesc cât de…

Un incident cu final tragic a avut loc în această seară în cartierul piteștean Găvana, . Un bărbat de 62…

Primarul Marcel Radi vă invită la Ziua Comunei Păușeșești Măglași, la cea de-a XV-a ediție…
Primarul Marcel Radi vă invită la Ziua Comunei Păușeșești Măglași, la cea de-a XV-a ediție…

SUB PARFUMUL TEILOR, VĂ AȘTEPTĂM LA SĂRBĂTOAREA COMUNITĂȚII NOASTRE!  Dragi locuitori ai comunei Păușești-Măglași, În data de 29 iunie 2026,…