Duminică, 21 septembrie, Clubul de Șah ALFIL Pitești, în parteneriat cu Centrul Cultural Pitești și Colegiul Național „Alexandru Odobescu”, au organizat în premieră la Pitești Concursul Național de Dezlegări de Probleme Șahiste „Memorialul Pavlos Moutecidis (1930-2025)”, la care au participat aproximativ 50 de șahiști din toată țara.
„Evenimentul reprezintă un omagiu în memoria marelui compozitor grec pe probleme de șah Pavlos Moutecidis și bun prieten al României. Memorialul este realizat în colaborare cu Comisia greacă pentru compoziție șahistă, cu sprijinul arbitrului internațional Dinu Ioan-Nicula, care a fost prezent la Pitești. La startul competiției ne-au onorat cu prezența personalități marcante ale șahului românesc și internațional, printre care Mihnea Costachi, campionul național al României en-titre la proba de dezlegări. Evenimentul a cuprins patru competiții: Open, Under 12, Under 10 și Under 8. La finalul probelor s-au impus următorii sportivi: Mihnea Costachi din Alba Iulia, la Open, Ciprian Beldiman din Râmnicu Vâlcea, la Under 12, Beniamin – Ephraim Damian din Orăștie, la Under 10 și Iosif Călin Pușcașu din București, la Under 8”, informează coordonatorul evenimentului, ing. Andrei Rădulescu, instructor de șah în cadrul Centrului Cultural Pitești, director coordonator al Clubului de Șah ALFIL Pitești.


