În noaptea asta, la Pitești: ultima etapă a acțiunii de dezinsecție din acest sezon

Primăria Municipiului Pitești informează că, în noaptea de joi, 9 octombrie, spre vineri, 10 octombrie, se va desfășura ultima etapă a acțiunii de dezinsecție din acest sezon, pentru combaterea insectelor vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort (țânțari, muște, căpușe etc.).

Decizia efectuării acestei etape în această perioadă a fost luată în contextul condițiilor meteorologice instabile din ultima perioadă și al codurilor de vreme nefavorabilă anunțate de Administrația Națională de Meteorologie.

Având în vedere că urmează o nouă perioadă de ploi și scăderi de temperatură, iar în următoarele patru zile se anunță ultimele intervale de vreme favorabilă, s-a considerat oportună efectuarea tratamentelor acum, pentru a asigura eficiența maximă a acestora.

Dezinsecția se va realiza prin pulverizare cu tunuri de vapori de substanță, cu o rază de acțiune de până la 50 de metri, pentru acoperirea eficientă a zonelor verzi și a spațiilor cu vegetație bogată – parcuri, străzi, alei, spații verzi din jurul blocurilor și al instituțiilor publice.

Echipele vor parcurge toate cartierele orașului, inclusiv străduțele adiacente, parcările și cimitirul „Sfântul Gheorghe”, pentru a asigura o acoperire cât mai amplă a teritoriului administrativ.

Acțiunea este realizată de Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești.

Atenție: substanța utilizată poate provoca iritații ale căilor respiratorii și ochilor și este nocivă în caz de inhalare.

Posesorii de familii de albine și de animale sensibile sunt rugați să ia toate măsurile necesare pentru protejarea acestora în intervalul de desfășurare a tratamentelor.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O săptămână cu poezie, muzică și povești, la Centrul Cultural Pitești
O săptămână cu poezie, muzică și povești, la Centrul Cultural Pitești

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 14-18 septembrie, mai multe evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială…

Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”
Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, locuitorii orașului Mioveni sunt invitați să participe la campania națională de ecologizare „Let’s Do It, România!”…

Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești
Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești

Luni, 14 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești, Asociația Culturală „Teatralis” și Camera de Comerț și…

Cu 139 km/h prin oraș, la doar 19 ani. A rămas fără permis 120 de…
Cu 139 km/h prin oraș, la doar 19 ani. A rămas fără permis 120 de…

Un tânăr de 19 ani, din Pitești, a fost prins de polițiști, ieri, în timp ce conducea cu 139 km/h…

Polițiștii argeșeni, acțiuni pentru siguranța copiilor și prevenirea consumului de droguri
Polițiștii argeșeni, acțiuni pentru siguranța copiilor și prevenirea consumului de droguri

Polițiștii argeșeni au desfășurat, în zilele de 11 și 12 septembrie, mai multe activități de prevenire în școli, spații publice…