GAUDIUM – Susținere de 100.000 de euro pentru sistemul medical din Argeș

 

 

 

 

 

 

Sfârșitul săptămânii III pe frontul COVID-19: Am testat 935 de cadre medicale, polițiști și jandarmi

Deși pare o eternitate, marcăm abia primele trei săptămâni de eforturi și disciplină în lupta cu o epidemie care ne-a dat lumea peste cap, ne-a schimbat stilul de viață și prioritățile. O epidemie care a pus o presiune uriașă asupra unui sistem medical depășit – nu numai în România, ci în toate țările lumii – de viteza de răspândire și de capacitatea de a ucide a unui virus nestăpânit încă de comunitatea științifică.

În “jurnalul de război” al Fundației Gaudium, la sfârșitul acestor prime trei săptămâni marcăm un prag psihologic și financiar important și anume coalizarea unei susțineri de 100.000 de euro pentru sistemul medical din Argeș.

A fost un efort uriaș și nu suntem dispuși să ne oprim nicio secundă până când spitalele din Argeș, medicii, asistentele și alte categorii de personal medical nu vor anunța că au biruit boala. Din nefericire, acest moment ne surpinde în plină ascensiune a infectării comunitare, cu un focar extrem de periculos în zona Muscel și cu pregătirile autorităților pentru sacrificarea altor unități medicale menite să facă față valului în creștere de îmbolnăviri. Este nevoie, mai mult ca oricând, de eforturi susținute, de solidaritate și de o direcționare organizată și eficientă a donațiilor venite dinspre mediul privat și dinspre cetățeni care nu au rămas impasibili la mesajul nostru de a lupta ImpreunaPentruArgeș.

CE AM FĂCUT PÂNĂ ACUM?

√ Am donat spitalelor COVID din județ (Spitalul Orășenesc Mioveni, Spitalul Județean de Urgență Argeș, Spitalul Câmpulung, Spitalul de Pediatrie, Spitalul Valea Iașului) următoarele materiale: 2500 măști chirurgicale, 1000 măști FFP2, 650 combinezoane, 100 de halate, 400 viziere, 200 ochelari de protecție, 4800 mânuși, 50 litri de dezinfectant, 600 sticle de spirt.
√ Am donat către trei spitale COVID tunele de dezinfectare.
√ Am achiziționat două lămpi UV bactericide mobile pentru laboratorul Spitalului Județean Argeș.
√ Am finanțat testarea rapidă a unui număr de 540 de persoane din rândul personalului medical, jandarmilor, echipajelor ISU, celor de la Ambulanță și polițiștilor. Începând de luni, trimitem în zona Muscel alte 150 de teste pentru polițiști, jandarmi și ambulanțieri.
√ Am finanțat testarea PCR pentru un număr de 245 cadre medicale, în parteneriat cu Spitalul Clinic Sanador (115 cadre medicale au fost testate vineri, 10 aprilie și alte 130 de cadre medicale vor fi testate luni, 13 aprilie)
√ Am achitat și așteptăm livrarea a două ventilatoare de tip life support Astral 150 pentru ATI, în valoare de aproximativ 42.000 de euro.
√ Am susținut și sprijinit necesitatea realizării unei platforme online care să permită direcționarea și repartizarea eficientă a donațiilor, dar și o bună monitorizare a necesarului de echipamente și medicamente în spitalele din Argeș, platformă care a fost implementată prin voluntariat și un efort concentrat al mai multor fundații și instituții și care este accesibilă începând de vineri: www.spitalearges.ro
√ Am colaborat permanant cu autoritățile publice, administrative, instituționale și medicale pentru armonizarea eforturilor de dotare, aprovizionare și testare a personalului.

CE FACEM MAI DEPARTE?

Continuăm lupta și facem apel la toți cei care vor să se alăture! ÎmpreunăPentruArgeș nu este un slogan, este o stare de spirit prin care sute de oameni demonstrează că pot birui boala și neputințele sistemului prin solidaritate și omenie.

Epidemia este abia la începutul unei curbe ascendente, iar spitalele din Argeș se aglomerează accelerat, mai ales după declanșarea focarului din zona Muscel! Nu trebuie și nu ne propunem să lăsăm garda jos, ci ne mobilizăm constant pentru a face față noilor provocări și nevoi care apar în sistemul de sănătate zguduit al județului!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu anunță o premieră medicală pentru Vâlcea: SJU va monta stenturi cardiace!
Constantin Rădulescu anunță o premieră medicală pentru Vâlcea: SJU va monta stenturi cardiace!

Avem banii! Demarăm procedurile, inclusiv pentru o PREMIERĂ MEDICALĂ la Vâlcea! Am semnat contractul de finanțare pentru noi dotări cu…

CJ Vâlcea sfaltează DJ 676E, ”Drumul Oaselor”, repectiv, tronsonul doi (Copăceni – Cernișoara – cca.…
CJ Vâlcea sfaltează DJ 676E, ”Drumul Oaselor”, repectiv, tronsonul doi (Copăceni – Cernișoara – cca.…

Facem drum bun pe “DRUMUL OASELOR”… kilometru cu kilometru! Am fost pe teren, în comuna Copăceni, pentru a verifica lucrările…

Deputatul Eugen NEAȚĂ, cuvinte de apreciere pentru activitățile de prevenție desfășurate în școlile vâlcene de…
Deputatul Eugen NEAȚĂ, cuvinte de apreciere pentru activitățile de prevenție desfășurate în școlile vâlcene de…

Polițiștii vâlceni – mai multă siguranță în școlile din județ Am fost încântat să aflu din presa vâlceană despre cele…

Două seri de excepție la Filarmonica Pitești: Răzvan Suma și virtuozul local Rareș Sandu, protagoniștii…
Două seri de excepție la Filarmonica Pitești: Răzvan Suma și virtuozul local Rareș Sandu, protagoniștii…

Filarmonica Pitești pregătește pentru public două seri consecutive dedicate muzicii clasice, cu invitați apreciați și repertorii spectaculoase, de la Elgar…

Deputatul Simona Bucura Oprescu: Sancțiuni mai mari pentru comercianții care vând alcool minorilor!
Deputatul Simona Bucura Oprescu: Sancțiuni mai mari pentru comercianții care vând alcool minorilor!

Deputatul PSD de Argeș și chestor al Camerei Deputaților, Simona Bucura Oprescu, anunță că a votat în Parlament un proiect…