Gara Regală din Curtea de Argeș va fi reabilitată şi restaurată

 

 

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ:

SRCF CRAIOVA a semnat marți contractul pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi restaurare a Gării Regale din Curtea de Argeș, contract în valoare de 8,74 milioane lei. Deputatul Adrian Miuțescu a fost unul dintre cei care s-a zbătut ca Gara Regală să fie reabilitată, demersurile sale datând încă din 2020, din timpul Guvernului Ludovic Orban.

“Personal, din timpul guvernării Orban, am făcut toate demersurile la Ministerul Transporturilor pentru a urgenta semnarea acestui contract și demararea lucrărilor de reabilitare, în așa fel încât în cel mai scurt timp gara să redevină un obiectiv de mândrie pentru Curtea de Argeș.

Gara Curtea de Argeș a fost inaugurată la 27 noiembrie 1898, în perioada domniei Regelui Carol I, lucrare a arhitecului italian Giulio Magini, în același timp fiind dată în circulație și linia CFR Pitești-Curtea de Argeș. Din păcate, în ultimele decenii gara a fost lăsată în paragină. În 2017, la Funeraliile Regelui Mihai I, fațada monumentului istoric a fost acoperită cu pânze uriașe pentru a se ascunde starea deplorabilă în care se afla”, a declarat deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei.

Durata contractului de reabilitare și restaurare este de 36 de luni, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri proprii ale CFR SA. Conform CFR, lucrările de reparaţii, restaurare şi reabilitare se vor realiza doar cu materiale şi tehnici specifice, compatibile cu cele originale, în baza avizului emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Gara Regală din Curtea de Argeș fiind clădire arhitecturală, declarată monument istoric de importanță națională.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Astăzi, de la orele 19.00, Teatrul Alexandru Davila prezintă spectacolul WEEKEND DE ADIO de William…
Astăzi, de la orele 19.00, Teatrul Alexandru Davila prezintă spectacolul WEEKEND DE ADIO de William…

După cinsprezece ani de căsătorie Hugh Preston, comedian de succes al BBC, este confruntat cu o situație aparent fără ieșire:…

CJ Vâlcea reabilitează sistemul de climatizare și montează panouri fotovoltaice la Teatrul ”Anton Pann”
CJ Vâlcea reabilitează sistemul de climatizare și montează panouri fotovoltaice la Teatrul ”Anton Pann”

Am fost la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Am vrut să văd cum merg lucrările la montarea panourilor fotovoltaice…

Primarul Mihăiță-George Blejan, ales Președinte al PSD Scundu
Primarul Mihăiță-George Blejan, ales Președinte al PSD Scundu

PSD Scundu începe un nou capitol! Astăzi, primarul Mihăiță-George Blejan a fost ales Președinte al PSD Scundu. Este un pas…

Primarul Mircia Gutău, prezent la deschiderea Cupei României de Artă Florală 2025
Primarul Mircia Gutău, prezent la deschiderea Cupei României de Artă Florală 2025

Astăzi, primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a participat la deschiderea Cupei României de Artă Florală 2025, desfășurată în Sala…

Expoziția „Patrimoniul balnear din Oltenia” de la Casa de cultură Florin Zamfirescu rămâne deschisă până…
Expoziția „Patrimoniul balnear din Oltenia” de la Casa de cultură Florin Zamfirescu rămâne deschisă până…

Vineri, 14 noiembrie 2025, s-a deschis la Casa de cultură Florin Zamfirescu expoziția „Patrimoniul balnear din Oltenia”, realizată în cadrul…