F.C. Argeș și-a respectat suporterii, în plus, s-a născut o stea: Dorian Bertrand

 

 

 

 

 

 

Încă de la primele pase ale meciului cu UTA, F.C. Argeș a părut surprizătoare și a jucat ceva ce publicul piteștean, posesor al unei culturi fotbalistice evoluate, aștepta de multă vreme.

Sincer, este pentru prima oară, după mult timp, când echipa noastră a jucat în viteză, a câștigat duelurile unu la unu, a încercat poarta din afara careului cu șuturi periculoase, a arătat prospețime și tehnicitate.

Mai ales Bertrand a cucerit inima publicului. Îmi amintesc că în Austria, după cel de al doilea meci de verificare (2-2 cu o echipă din eșalonul secund austriac) am fost foarte deprimat, deoarece mi s-a părut că nu jucăm mare lucru dar în același timp, impresionat de acest Bertrand fâșneț, rapid, mingicar, fără complexe. Acum, mi s-a părut că Dorian Bertrand a catalizat echipa.

Din vechea gardă, Isfan a arătat că este o valoare, iar dintre cei nou-veniți, Mike Cestor, chiar cu unele inexactități, a dat un ton bun și a urcat frumos în atac.

A avut așadar dreptate Jean Vlădoiu când, în pauza partidei de pregătire cu Mioveni (era 0-2) îi spunea primarului Cristian Gentea să fie liniștit deoarece deocamdată echipa este obosită, însă în primul meci oficial va arăta altfel. Chiar a arătat altfel, cea ce înseamnă că Vlădoiu a știut ce spune.

Să fim bucuroși, dar nu entuziaști. Am început bine, mai ales că ne temeam de lipsă de omogenitate și de jucători cumpărați pe internet. S-a dovedit că Prepeliță a știut să pună coeziune, iar pe net s-a dovedit un scouter excelent.

Să nu fim totuși în al nouălea cer, deoarece UTA a avut o apărare varză, cu un Vukcevic gafeor, iar în atac Keseru a fost depășit de situație.

Important este că F.C. Argeș și-a respectat suporterii și că s-a născut o stea în Trivale, pe nume Dorian Bertrand.

Cred că este deja o certitudine.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni
Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni

O femeie de 75 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit, joi dimineață, într-o casă din comuna…

Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie
Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie

  Consiliul Județean Argeș vă invită să participați, în perioada 18 – 24 iulie 2026, la activitățile organizate de instituțiile…

Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege
Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege

Un bărbat de 48 ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat măsurile impuse…

Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată
Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată

Un bărbat de 73 ani din Horezu s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de…

Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…
Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…

O încasare de doar 147 de lei, care nu a fost fiscalizată, l-a costat pe un comerciant o amendă de…