Extraordinar! Tei secular în Argeş care întrece cu mult „ Arborele anului în Europa” din 2011

Conferenţiarul universitar doctor Valeriu ALEXIU, cercetător în cadrul Muzeului Judeţean Argeş , a început demersurile pentru trecerea pe lista speciilor de plante ocrotite a Teiului secular de la Morăreşti, Argeş.

Acest arbore multisecular, cu dimensiuni impresionante, a rezistat secolelor, reprezentând o dovadă incontestabilă a existenţei codrilor de altă dată pe teritoriul ţării noastre. A fost păstrat pe o proprietate particulară, fie pentru măreţia şi frumuseţea sa, pentru longevitate şi dimensiuni, fie ca mărturie a unor evenimente istorice, sau ca semn de hotar.

Copacul are cca 30 m înălţime, 4,70 m circumferinţă, coaja (ritidomul) de culoare cenuşie, adânc brăzdată, fapt ce dovedeşte vârsta sa înaintată.

Un tei similar din localitatea Leliceni, Harghita ( în fotografie ), cu vârsta de peste 500 de ani, de 20 m înălţime şi 390 cm circumferinţa trunchiului a primit, în 2011, Premiul Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN) de la Bruxelles, după ce a câştigat concursul european „Arborele anului în Europa”.

Alături de el, tot la Morăreşti, se înalţă „Stejarul lui Mircea” (Quercus robur), la obârşia Vediţei, pe versantul său drept. Acest stejar a avut norocul să fie cunoscut, astfel încât el se află deja trecut în Lista de plante cu valoare istorică şi dendrologică a Hotărârii CJ Argeş nr. 18/1994.

Teiul de la Morăreşti, sat Deduleşti (Tilia tomentosa – teiul argintiu) se poate zări din DN7 (Piteşti- Rm.Vâlcea), fiind situat la cca 700 m de şosea, pe un drum de ţară care se strecoară printre cele câteva gospodării şi livezile de pruni din această zonă. Foarte interesantă este amplasarea sa în vârful unei imense movile, asemănătoare unei biute. Amplasarea destul de curioasă a făcut să circule printre localnici legenda că teiul ar fi fost plantat de oamenii lui Mircea cel Bătrân pe această înălţime, ca semn de recunoaştere pentru adunarea oştilor.

Lăudabilă este iniţiativa proprietarului din comuna Morăreşti, în prezent stabilit în Iaşi, de a insista să fie cunoscută existenţa acestui falnic arbore de pe proprietatea sa, care, prin vârsta multiseculară, coroană, circumferinţa trunchiului, starea sa de sănătate, frumuseţea sa impunătoare, merită să fie trecut pe lista speciilor de plante ocrotite de lege.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Weekend cu filtre pe trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii argeșeni au dat 75…
Weekend cu filtre pe trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii argeșeni au dat 75…

În acest weekend, polițiștii din Argeș au ieșit pe teren pentru a preveni accidentele la trecerile la nivel cu calea…

COD GALBEN în Argeș: ninsori, viscol și vânt puternic până miercuri după-amiază
COD GALBEN în Argeș: ninsori, viscol și vânt puternic până miercuri după-amiază

Meteorologii au emis o atenționare COD GALBEN, de care e vizat și județul Argeș, valabilă de luni, 16 februarie, ora…

Salvați Copiii: Mai puțin de jumătate dintre copii au fost vaccinați cu prima doză ROR.…
Salvați Copiii: Mai puțin de jumătate dintre copii au fost vaccinați cu prima doză ROR.…

Organizația Salvați Copiii România avertizează că România traversează „cea mai gravă criză de vaccinare din ultimele decenii”, în contextul în…

Arhimandritul Clement Haralamb a trecut la cele veșnice, după aproape 70 de ani de slujire…
Arhimandritul Clement Haralamb a trecut la cele veșnice, după aproape 70 de ani de slujire…

Arhimandritul Clement Haralamb, cel mai în vârstă viețuitor al Mănăstirii Curtea de Argeș, s-a stins din viață la 102 ani.…

Marți, 17 februarie: apă oprită în Bascov și în Pitești. Vezi străzile afectate și intervalele…
Marți, 17 februarie: apă oprită în Bascov și în Pitești. Vezi străzile afectate și intervalele…

Societatea Apă Canal 2000 SA anunță două opriri programate ale furnizării apei potabile pentru marți, 17 februarie. Bascov – între…