Deputatul Simona Bucura Oprescu cere ministrului Doina Pană fonduri pentru rezolvarea problemelor create de inundațiile din Argeș

Săptămâna care s-a încheiat, deputatul Simona Bucura Oprescu, preşedinta Organizaţiei Femeilor Social Democrate Argeş, a depus în Parlament o interpelare pe adresa ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Doina Pană. Obiectul interpelării îl reprezintă problemele generate de inundaţiile din lunile aprilie şi mai în judeţul nostru, inclusiv în municipiul Piteşti. În demersul său, deputatul Simona Bucura Oprescu a prezentat succint situaţia din judeţ, solicitând, totodată, alocarea de resurse financiare pentru repararea de drumuri, poduri şi consolidarea malurilor. Stoparea alunecărilor de teren prin plantarea de puieţi de arbori reprezintă, de asemenea, o prioritate, în condiţiile în care în Argeş sunt peste 50 de astfel de alunecări de teren active, dintre care unele – cum sunt cele din zona Piatra (la graniţa cu Vâlcea) sau Făget, din Piteşti – au generat probleme de circulaţie rutieră serioase. 

O altă problemă adusă în atenţia ministrului Doina Pană este aceea a zonei Păuleasca, pentru care, de asemenea, este nevoie de fonduri pentru ca inundaţiile să nu mai reprezinte un pericol pentru comunitatea locală. Şi eroziunea malului drept al Argeşului, în zona Prundu Mic, a fost adusă în atenţia ministrului, în acest caz urgenţa alocării de fonduri fiind maximă, întrucât sunt gospodării care pot fi luate de ape dacă se mai înregistrează precipitaţii abundente. 

Prin demersul său, deputatul Simona Bucura Oprescu doreşte să sprijine autorităţile locale şi judeţene greu încercate de precipitaţiile abundente din ultima vreme, conjugarea eforturilor fiind necesară pentru maximizarea şanselor de a primi fonduri cât mai mari pentru remedierea problemelor provocate de inundaţii, dar şi pentru prevenirea altor pagube. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concerte, conferințe, lansări de carte și dans sportiv: săptămână plină la Centrul Cultural Pitești
Concerte, conferințe, lansări de carte și dans sportiv: săptămână plină la Centrul Cultural Pitești

De la concerte și conferințe literare până la dezvoltare personală și competiții de dans sportiv, Centrul Cultural Pitești propune, în…

Astăzi se oprește apa în comuna Râca. Apă Canal anunță lucrări până seara!
Astăzi se oprește apa în comuna Râca. Apă Canal anunță lucrări până seara!

Locuitorii din satul Bucov, comuna Râca, vor avea furnizarea de apă potabilă întreruptă luni, 11 mai 2026, pentru o perioadă…

În această seară, program Enescu, la Filarmonica Pitești
În această seară, program Enescu, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează luni, 11 mai, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral cu pagini enesciene susținut de…

Tovarășul Bolojan și sinistra sa soție Fritz
Tovarășul Bolojan și sinistra sa soție Fritz

Oamenii mai săraci și cu acces limitat la educație și-au găsit idolul în persoana celui care le-a spus că se…

Mioveni, Capitala Portului Popular Românesc!
Mioveni, Capitala Portului Popular Românesc!

Mioveniul a fost astăzi gazda unei adevărate sărbători a tradițiilor românești. Sute de argeșeni și nu numai au luat parte…