În seara zilei de 21 iulie, în jurul orei 18:00, într-o locație din Curtea de Argeș, unde sunt cazați muncitorii care lucrează la autostradă, pe fondul consumului de alcool a izbucnit un scandal între doi bărbați în vârstă de 30 ani, amândoi din Galați. Unul dintre ei a pus mâna pe un cuțit și l-a rănit pe celălalt la gât și la un picior.
La 112 au sunat abia peste câteva ore, în jurul orei 21:00, când victima s-a plâns că-l doare piciorul.
Inițial, polițiștii de investigații criminale din Curtea de Argeș au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe. L-au audiat pe agresor și, după administrarea probatoriului, în dimineața zilei de 22 iulie, l-au reținut pentru 24 de ore.
În aceeași zi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care va cerceta cauza ca și tentativă la omor.
Pe baza evaluării gravității faptei, instanța a admis propunerea formulată de procuror și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a agresorului.
Lasă un răspuns