Cetatea Poenari, închisă pentru turiști! Încep lucrările pe fonduri europene de conservare și consolidare

 

 

 

 

 

 

Pentru prima dată de la intrarea în administrarea Consiliului Județean Argeș, Cetatea Poenari va intra într-un amplu program de conservare și reabilitare.  Luni, 8 noiembrie 2021, a fost predat amplasamentul firmei care a câștigat proiectul Consiliului Județean Argeş, finanțat din fonduri europene, privind Conservarea și consolidarea Cetății Poenari Argeș”. Din acest motiv, începând de astăzi, timp de 16 luni, cetatea domnitorului Vlad Țepeș, Cetatea Poenari va fi închisă pentru turiști.

„Cetatea Poenari este printre cele mai importante obiective turistice din Argeș. În vremuri normale, la Cetatea Poenari urcau peste 100.000 de turiști pe an, iar în 2020, în ciuda restricțiilor impuse de pandemia de COVID, au fost în jur de 80.000 de turiști. Pe perioada execuției lucrărilor, accesul turiștilor va fi restricționat. Proiectul pe care îl avem acum va contribui la dezvoltarea comunității, prin creșterea atractivității turistice și investiționale și prin revitalizarea economică și social-culturală”, a declarat vicepreședintele Consiliul Județean Argeş, Marius Nicolaescu.

În luna iulie a fost semnat contractul de proiectare și execuție.

Licitația a fost câștigată de asocierea firmelor: SC EURAS SRL – SC ARHING SRL.

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție lucrări este de 20.133.693,14 lei cu TVA, din care:

– proiectare 1.222.985,25 lei;

– asistență tehnică din partea proiectantului 190.400,00 lei;

– execuție lucrări 18.720.307,89 lei.

Termen de execuție: – 16 luni.

Lucrările propuse vizează suprafaţa de 1.897 mp, cuprinzând suprafața construită a cetății şi calea de acces pietonală (scări) existentă.

Principalele categorii de lucrări:

– reabilitarea paramentelor aparente degradate prin îndepărtarea mortarelor necorespunzătoare preparate cu ciment; plombări și rostuiri executate cu mortare de var;

– înlocuirea cărămizilor degradate;

– refacerea protecției părții superioare a zidurilor:

– restaurarea pavimentelor și pardoselilor degradate cu materiale similare celor originale;

– restaurarea eventualelor componente artistice din piatră – ancadrament Turn 5 (Donjon);

– marcarea tuturor golurilor certe de uși si ferestre și/sau reîntregirea acestora după caz;

– marcarea caturilor acolo unde există urme certe;

– restaurarea cisternei;

– reîntregiri parțiale pe verticală și orizontală a unor ziduri, pe baza rezultatelor studiilor arheologice si istorico – arhitecturale, cu marcarea intervențiilor, pentru protecția vizitatorilor (Curtina Est).

După aproape 40 de ani de folosință permanentă (chiar dacă sezonieră) și expunere într­ un mediu de climă aspră, montană, sistemul de circulație și acces la cetate s-a păstrat, pe majoritatea traseului, în limita acceptabilului. Astfel, ca intervenții vor fi propuse următoarele:

– lucrări de refacere a tronsoanelor avariate,

– lucrări de reparații locale,

– reparații la balustradele metalice,

– reabilitarea platformelor belvedere,

– reabilitarea porților de acces,

– reabilitarea podețelor din lemn.

Cetatea Poenari este ridicată în perioada de constituire a statelor feudale Țara Românească și Moldova (sec. XIII-XV) din necesitatea de a apăra independența obținută dar și datorită pericolului turcesc.

Cetatea Poenari, proprietate a Judeţului Argeş, aflată în administrarea Muzeului Judeţean Argeş, este încadrată ca Monument istoric de categoria A (de importanță naţională și internaţională) – cod LMI AG-II-a-A-13507.

Consiliul Județean Argeș are în implementare 13 proiecte cu fonduri europene.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu puternic, la Budești: o casă și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări
Incendiu puternic, la Budești: o casă și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

A fost o noapte grea pentru o familie din localitatea vâlceană Budești, după ce un incendiu izbucnit, în jurul orei…

Restricții și trasee deviate pentru autobuzele Publitrans, duminică, la Half Marathon Pitești
Restricții și trasee deviate pentru autobuzele Publitrans, duminică, la Half Marathon Pitești

Publitrans 2000 informează că duminică, 17 mai, ca urmare a desfășurării competiției sportive Half Marathon Pitești, circulația autobuzelor din municipiul…

Duminică, restricții de circulație, cu ocazia desfășurării „Pitești Half Marathon”
Duminică, restricții de circulație, cu ocazia desfășurării „Pitești Half Marathon”

Primăria Municipiului Pitești informează cetățenii că duminică, 17 mai 2026, în intervalul orar 09:00 – 13:00, va avea loc competiția…

Primăria Vaideeni: Procedura de semnare a documentației pentru acordarea despăgubirilor TRANSGAZ
Primăria Vaideeni: Procedura de semnare a documentației pentru acordarea despăgubirilor TRANSGAZ

ANUNȚ: Despăgubiri TRANSGAZ Primăria Comunei Vaideeni informează cetățenii vizați de proiectele de infrastructură desfășurate de SNTGN TRANSGAZ SA cu privire…

Primarul Florinel Constantinescu: Călimănești aniversează 638 de ani de la prima atestare documentară (20 mai…
Primarul Florinel Constantinescu: Călimănești aniversează 638 de ani de la prima atestare documentară (20 mai…

Călimănești – 638 de ani de atestare documentară La 20 mai 1388, marele voievod Mircea cel Bătrân consemna pentru prima…