Campionatul regional de robotică FIRST Tech Challenge, în premieră, la Pitești!

 

 

 

 

 

 

Asociația „Nație Prin Educație” organizează, în colaborare cu Primăria Municipiului Pitești și cu Rotary Club Pitești, a doua etapă regională din noul sezon al competiției FIRST Tech Challenge România, în perioada 7 – 9 februarie, la Pitești Arena.

Vor concura 60 de roboți cu scopul de a trece la etapa națională și, ulterior, după câștigarea premiului cel mare, să reprezinte România la Campionatul Mondial, care se desfășoară în fiecare an, în luna aprilie, în Statele Unite ale Americii – Houston, Texas.

Toate echipele participante se pregătesc intens, încă din luna septembrie, când a fost anunțată tema acestui sezon competițional. Anul acesta, elevii trebuie să construiască roboți care pot atinge înălțimi de 1,5 m, se pot agăța, pot să rămână suspendați de un element al terenului de joc și pot manevra cu dexteritate elemente foarte mici ca dimensiuni.

În cadrul programului, elevii învață, de-a lungul unui sezon de 7 luni, să își formeze o echipă în stilul unui start-up tehnic, făcând recrutări printre elevii mai mici, înființând departamente tehnice, de marketing sau de fundraising. La finalul sezonului, echipele au un robot funcțional, proiectat 3D, asamblat fizic și testat pe terenul de joc, dar și un jurnal în care documentează tot procesul tehnic și creativ, dezvoltând în mod multidisciplinar și într-un cadru non-formal abilitățile elevilor.

 Asociația „Nație Prin Educație” este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM pentru elevii de liceu și mentorii lor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Agenda culturală a CJ Argeș pentru perioada 4 – 13 septembrie
Agenda culturală a CJ Argeș pentru perioada 4 – 13 septembrie

Consiliul Județean Argeș vă invită să participați la evenimentele organizate, în perioada 4 – 13 septembrie 2026, prin instituțiile de…

Tânăr de 17 ani, reținut după ce l-ar fi amenințat pe altul cu un cuțit
Tânăr de 17 ani, reținut după ce l-ar fi amenințat pe altul cu un cuțit

Un tânăr de 17 ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru tulburarea ordinii…

Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz M4, M9, M9B și M15
Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz M4, M9, M9B și M15

Publitrans 2000 informează că sâmbătă, 5 septembrie, în intervalul orar 05:00–19:00, circulația autobuzelor de pe liniile M4, M9, M9B și…

30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești
30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești

Uneori, o investiție nu înseamnă doar o clădire reabilitată sau mai multe locuri disponibile. Înseamnă oameni care nu mai trebuie…

Despre AUR, cu blândețe
Despre AUR, cu blândețe

Sufăr când văd postări în care simpatizanții AUR sunt batjocoriți.   Evident, îl consider în continuare pe Guru un sociopat…