Argeşul, din nou sub atenţionare hidrologică COD GALBEN

 

Conform atenționărilor, pentru intervalul 13 mai, ora 23 – 14 mai, ora 12.00, cantităţile de apă vor cumula local 25 l/mp, iar în intervalul 14 mai, ora 12 – 15 mai, ora 18.00, ploile vor avea caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 25…30 l/mp şi izolat peste 50…60 l/mp.

Conform avertizării hidrologice din 12 mai, începând cu data de  14.05.2014, ora 09:00  râurile Călmăţui şi Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), râul Argeş şi afluenţi (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Călărăşi) se află sub cod galben. Se pot produce creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie şi de inundaţie, scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale. 

Luni, 12 mai, în principalele lacuri de acumulare din bazinul hidrografic Argeș-Vedea era stocat un volum de 638 milioane  m.c. de apă, reprezentând 86% din capacitate.

Reprezentanții Apelor Române vor monitoriza în această perioadă punctele critice pe cursurile de râu (în colaborare cu Comitetele Locale pentru Situații de Urgență), lucrările hidrotehnice din administrare, podurile și podețele (cunoscute cu probleme) pentru tranzitarea eventualelor viituri și vor interveni de urgență acolo unde este cazul.

Precipitațiile prognozate vin după alte perioade ploioase în care, pe mai multe râuri din Argeș, s-au înregistrat fenomene prioculoase cu depășiri ale cotelor de apărare și inundații.

Pentru prima dată de la amenajare, în data de 05 mai 2014, urmare a aprobării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș și a acordului Comitetului Ministerial pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, a fost închis barajul Mărăcineni și s-a acumulat un volum de apă de aproximativ 9 milioane m.c. Măsura a fost luată pentru evitarea suprapunerii undelor de viitură de pe râul Doamnei cu cea de pe râul Argeș. Prin închiderea barajului Mărăcineni, debitul râului Argeș a fost redus de la o valoare de aproximativ 1150 mc/s, la valoarea maximă de 670 mc/s ce a fost tranzitată prin lacul de acumulare Pitești.

 Director  Dumitru Ciobanu

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Modificări pe traseul liniei 1B din Pitești, sâmbătă, pe durata Raliului Argeșului
Modificări pe traseul liniei 1B din Pitești, sâmbătă, pe durata Raliului Argeșului

 Publitrans 2000 S.A. informează călătorii că sâmbătă, 16 mai, în intervalul orar 15:00 – 22:00, ca urmare a desfășurării competiției…

Azi începe Festivalul Internațional al Teatrului de Studio de la Pitești. Premiere, spectacole-eveniment și invitați…
Azi începe Festivalul Internațional al Teatrului de Studio de la Pitești. Premiere, spectacole-eveniment și invitați…

Patru zile pline de teatru, emoție și personaje memorabile îi așteaptă pe spectatorii din Pitești, în perioada 14 – 17…

Salvamont Argeș și voluntarii „în veste albastre” pregătesc trasee mai sigure în Făgăraș și Iezer-Păpușa
Salvamont Argeș și voluntarii „în veste albastre” pregătesc trasee mai sigure în Făgăraș și Iezer-Păpușa

Vești bune pentru iubitorii muntelui: traseele turistice din Munții Făgăraș și Iezer-Păpușa ar putea deveni mai sigure și mai bine…

Nicușor Dan visează în secret să devină reformatorul Uniunii Europene
Nicușor Dan visează în secret să devină reformatorul Uniunii Europene

Dezbaterea politică din România este înecată în șabloane, în oportunism și slugărnicie. Când apare un lider politic știi a priori…

Sfârșit tragic pe un drum din Olt. Un bărbat de 65 de ani a murit…
Sfârșit tragic pe un drum din Olt. Un bărbat de 65 de ani a murit…

Un accident cu urmări dramatice a avut loc aseară, în comuna Vulpeni, județul Olt. Un bărbat de 65 de ani…