În jurul orei 20:00, pe D.J.735, în localitatea Bughea de Sus, un bărbat de 62 de ani, din Albeștii de Muscel, care conducea un autoturism, din direcția Câmpulung către Bughea de Sus, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi accidentat grav, un bărbat de 70 de ani, care se deplasa im calitate de pieton.
În urma impactului, pietonul a fost transportat la spital, unde, ulterior, a decedat.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Cel de-al doilea accident rutier s-a produs în jurul orei 03:00, pe D.J. 703B, în localitatea Căteasca.
Un bărbat de 60 de ani, din comuna Călinești, care conducea un autoturism pe sensul către Rociu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit o balustradă metalică de pe marginea carosabilului, după care a căzut în gol aproximativ 10 m.
Pentru șofer, care a fost găsit încarcerat, paramedicii nu au mai putut face nimic, era decedat.
În ambele cauze, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs evenimentele.
Lasă un răspuns