ALDE Argeș vrea să iasă la înaintare, în alegerile parlamentare din iarnă, pentru a atinge targhetul pe care și l-au propus, cu două capete de afiș tari: deputatul Andrei Gerea (la Camera Deputaților) și deputatul Daniel Constantin (la Senat). Anunțul a fost făcut de Simona Brătulescu, copreședintă ALDE Argeș și vicepreședinte al Consiliului Județean, într-o conferință de presă pe care a susținut-o împreună cu copreședintele Aurel Iacșa: ”În Argeș vom avea liste proprii. Trebuie să ne mobilizăm electoratul de dreapta pentru a obține un rezultat de 2 cifre. Avem favoriții noștri și fac referire directă la cei doi parlamentari în funcție, dl. Andrei Gerea, vicepreședinte la nivel național și dl. Daniel Constantin, copreședinte la nivel național. Foarte posibil unul la Senat, unul la Camera Deputaților”.
Cei doi deputați ( amândoi foști miniștri în guvernele Ponta) au, desigur, o bună vizibilitate și se contează pe ei ca pe ”locomotivele” filialei argeșene. Numai că, dacă pentru loc la Camera Deputaților e nevoie de un procent de 11-12 %, pentru un senator e nevoie de 25%, scor mai greu de realizat de către ALDE în Argeș. Așadar, oricât de mult și l-ar dori organizația pe Daniel Constantin, obiectiv vorbind, candidatura sa pe listele Argeșului ar însemna autosabotare.
De altfel, Aurel Iacșa a ținut să sublinieze că, dacă pentru Gerea are siguranță 100% că va fi locul 1 pe lista deputaților, nu poate să spună același lucru și despre Constantin.
Lasă un răspuns