Activități de prevenire a consumului de substanțe care dau dependență, la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri ai Forțelor Terestre Basarab I

 

 

 

 

 

 

 

Polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș au desfășurat activități preventive, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale Antidrog – C.E.P.E.C.A. Argeș, pentru prevenirea dependențelor, în special a consumului de substanțe psihoactive și a consumului de alcool în rândul tinerilor.

Activitățile au fost găzduite de Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri ai Forțelor Terestre Basarab I, cu 400 de elevi.

Polițiștii au abordat subiecte de discuție referitoare la efectele substanțelor ce creează dependență, efectele consumului diverselor tipuri de droguri și modalități de prevenire și posibilitățile existente pentru sprijinirea persoanelor cu dependențe.
Totodată, au fost transmise și informații privind modificările legislative referitoare la modul de aplicare a pedepselor în situația unor infracțiuni rutiere.

 

 

 

 

 

Reamintim că modificarea legislației constă în aceea că șoferii care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau stupefiantelor și care provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, nu vor mai fi condamnați cu suspendare. Modificarea legislației poate fi utilizată ca oportunitate pentru a transmite participanților la trafic să fie responsabili, să conducă prudent și să respecte regulile de circulație, pentru ca astfel să își aducă aportul la siguranța traficului rutier.

Consumul de alcool/substanţe psihoactive de orice fel este interzis conducătorilor auto, și crește probabilitatea implicării în evenimente rutiere, prin afectarea echilibrului, vitezei de reacție, capacității de coordonare a mișcărilor, felului în care se orientează în spațiu sau modului în care apreciază distanța sau viteza.

Conform reglementărilor Codului Rutier, toți participanții la traficul rutier, indiferent de calitatea acestora, au obligația legală de a adopta o conduită preventivă, care să ducă la evitarea producerii accidentelor, a pagubelor materiale și a pierderilor de vieți omenești.

La data de 10 iulie a.c., a fost publicată în Monitorul Oficial legea numărul 213/2023, care aduce modificări, printre altele, la art. 91 din Legea nr. 286/2009 – Codul Penal, și introduce un nou aliniat: „3 ind. 1- nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art.192, alin. 2 și 3, dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau art. 336”.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VIDEO. A fost reținut bărbatul care a dat foc în fața unei săli de jocuri…
VIDEO. A fost reținut bărbatul care a dat foc în fața unei săli de jocuri…

Ieri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru tulburarea…

600 de participanți, în concursul DANSUL FLORILOR, de Zilele Municipiului Pitești!
600 de participanți, în concursul DANSUL FLORILOR, de Zilele Municipiului Pitești!

Concursul Național de Dans Sportiv DANSUL FLORILOR, ediția a XXXVII-a, coordonat de coregraful și arbitrul internațional Alfred Schieb, se va…

ISU Vâlcea: Marţi 13 – Ziua Informării Preventive. Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!
ISU Vâlcea: Marţi 13 – Ziua Informării Preventive. Ghinionul poate fi prevenit! Fiţi prevăzători!

Data de 13 mai 2025 reprezintă un prilej pentru pompierii vâlceni de a se afla din nou alături de cetăţeni,…

VIDEO. Marți 13, Ziua informării preventive. Activități desfășurate de ISU Argeș
VIDEO. Marți 13, Ziua informării preventive. Activități desfășurate de ISU Argeș

Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de „Marţi, 13” o zi cu ghinion, dar se întâmplă ca uneori să…

Colocviul „Părintele Ghelasie Isihastul, chipul luminos al iubirii dumnezeiești”, la Mănăstirea „Sfântul Mucenic Filimon”
Colocviul „Părintele Ghelasie Isihastul, chipul luminos al iubirii dumnezeiești”, la Mănăstirea „Sfântul Mucenic Filimon”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 9 mai, la Mănăstirea „Sfântul Mucenic Filimon” a avut loc Colocviul „Părintele…