În ziua de 22 august a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați de către un bărbat, de 40 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Hunedoara, despre faptul că, la intersecția dintre bld. Nicolae Bălcescu și DN 7, un alt șofer l-a lovit în partea din spate cu mașina pe care o conducea, după care a plecat de la locul faptei, pur și simplu. Din evenimentul rutier nu au rezultat decât pagube materiale.
Apoi, în ziua de 27 august, un bărbat de 34 de ani, din Bascov, s-a prezentat la sediul Biroului Rutier Pitești declarând că el ar fi condus autoturismul în cauză, cu câteva zile în urmă.
Numai că polițiștii au stabilit, după verificări, că cel care își asumase vina era doar fratele șoferului vinovat, un bărbat de 40 de ani, din Bascov, care avea permisul de conducere anulat, pentru că fusese prins băut, la volan, cu ceva timp în urmă.
Ieri, bărbatul de 40 de ani din Bascov, cercetat acum într-un dosar penal pentru conducere fără drept și fals în declarații, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Astăzi, s-a stabilit ca el să fie cercetat, în continuare, sub control judiciar.
Lasă un răspuns