210 teste rapide COVID – 19 au fost trimise astăzi la Spitalul Municipal din Câmpulung

 

 

 

 

 

210 medici, asistente și infirmiere, aflate în prima linie, în Câmpulung, vor fi testate, prin grija Consiliului Județean Argeș și Fundației Gaudium

Astăzi, 9 aprilie, în județul Argeș a sosit a treia tranșă de teste rapide. De această dată, cele 210 teste vor fi folosite pentru testarea personalului din cadrul Spitalului Municipal din Câmpulung.

În total, în trei zile, 510 teste au ajuns în județul Argeș, teste ce au fost sau vor fi folosite pentru testarea personalului din cadrul instituțiilor aflate în prima linie în lupta cu virusul COVID – 19. Acestea au fost donate de Fundația Gaudium și distribuite, prin Consiliul Județean Argeș.

Din primele două loturi de 300 de teste, au fost testate, cu prioritate, cadrele medicale de la Secția de Boli Infecțioase, Secția Anestezie și Terapie Intensivă, echipa de la Obstetrică-Ginecologie care a preluat cazul gravidei depistată pozitiv cu COVID-19, o parte din personalul medical de la Unitatea de Primiri Urgențe, Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Polițiștii din Vâlcea au organizat sute de activități în școli și comunități, în primele 4…
Polițiștii din Vâlcea au organizat sute de activități în școli și comunități, în primele 4…

Peste 28.000 de elevi, părinți, profesori și cetățeni au participat, în primele patru luni ale anului, la activitățile preventive desfășurate…

Casa de Pensii Argeș a început distribuirea biletelor de tratament pentru seria din mai-iunie. Au…
Casa de Pensii Argeș a început distribuirea biletelor de tratament pentru seria din mai-iunie. Au…

Casa Județeană de Pensii Argeș a anunțat începerea distribuirii biletelor de tratament balnear pentru seria a treia din 2026, cu…

Trăsnetul a aprins o casă din Căteasca, în toiul nopții. Pompierii au intervenit cu patru…
Trăsnetul a aprins o casă din Căteasca, în toiul nopții. Pompierii au intervenit cu patru…

Azi-noapte, cu puțin înainte de ora 1:00, a luat foc o casă din comuna argeșeană Căteasca, satul Catanele. La fața…

PiteștiFest 2026: două seri de concerte în aer liber, cu invitați îndrăgiți, în Parcul Lunca…
PiteștiFest 2026: două seri de concerte în aer liber, cu invitați îndrăgiți, în Parcul Lunca…

Piteștiul își sărbătorește zilele orașului cu muzică, atmosferă de festival și seri petrecute în aer liber, alături de artiști cunoscuți…

Bătrână de 83 ani, violată în propria casă: un tânăr a fost arestat
Bătrână de 83 ani, violată în propria casă: un tânăr a fost arestat

O întâmplare cutremurătoare a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, în comuna vâlceană Amărăști. O femeie în vârstă de 83…