Încă 1,3 milioane de lei investiți în infrastructura rutieră din Pitești: canalizarea pluvială de pe strada Găvenii e gata, iar un tronson din strada Grigorești intră în modernizare

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în infrastructura rutieră și în lucrările necesare pentru îmbunătățirea sistemului de colectare și evacuare a apelor pluviale din municipiu.

Una dintre investițiile finalizate este obiectivul „Canalizare pluvială strada Găvenii”, pentru care a fost realizată recepția la terminarea lucrărilor. Valoarea contractului a fost de 464.579,50 lei, cu TVA, executantul lucrării fiind S.C. Hidro Construcția Argeș S.A.

Prin această investiție a fost înființat un sistem de colectare și evacuare a apelor pluviale pe o lungime de 200 de metri, prin montarea unei conducte din PVC cu diametrul de 315 mm. Rețeaua este prevăzută cu 5 cămine de vizitare din beton și 10 guri de scurgere, racordate prin conducte din PVC cu diametrul de 160 mm.

Lucrările au inclus și refacerea sistemului rutier în zonele afectate de execuția rețelei, pe o suprafață de aproximativ 250 mp, prin realizarea succesivă a straturilor de fundație, beton, strat de legătură și strat de rulare asfaltic.

O nouă investiție intră în etapa de execuție odată cu predarea amplasamentului pentru obiectivul „Zid de sprijin și modernizare strada Grigorești (tronson neasfaltat)”.

Valoarea contractului este de 832.959,03 lei, cu TVA, iar lucrările vor fi executate de S.C. Util Trans Design S.R.L.

Proiectul vizează modernizarea tronsonului neasfaltat al străzii Grigorești prin realizarea unui sistem rutier complet, alcătuit din strat de fundație din balast, strat de piatră spartă, strat de legătură și strat de uzură asfaltic.

Totodată, în zona în care există un taluz instabil, va fi construit un zid de sprijin din beton, cu înălțime variabilă între 2 și 2,45 metri, cu rol în stabilizarea terenului și asigurarea condițiilor necesare pentru modernizarea infrastructurii rutiere.

Cele două investiții contribuie la îmbunătățirea infrastructurii municipale, atât prin dezvoltarea rețelelor de preluare a apelor pluviale, cât și prin modernizarea unor tronsoane de drum și intervenții menite să crească siguranța și stabilitatea infrastructurii rutiere.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…
S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…

Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse…

Cum să circuli mai simplu și mai sigur: Piteștiul și zona metropolitană, conectate prin transport…
Cum să circuli mai simplu și mai sigur: Piteștiul și zona metropolitană, conectate prin transport…

Piteștiul și localitățile din jur sunt tot mai bine conectate, transformând drumurile zilnice ale miilor de oameni într-o experiență mult…

Tânăr de 28 ani, reținut. Și-a amenințat fosta iubită, deși avea ordin de protecție
Tânăr de 28 ani, reținut. Și-a amenințat fosta iubită, deși avea ordin de protecție

În urmă cu două zile (22 septembrie), o tânără de 24 ani, din Balș, a sesizat Poliția după ce fostul…

Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”
Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”

Piața „Vasile Milea” devine, începând de astăzi, locul de întâlnire cu tradițiile, muzica și atmosfera autentică de toamnă, odată cu…

Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!
Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!

În perioada 9–11 octombrie 2026, Mioveni va găzdui cea de-a XVII-a ediție a evenimentului „Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului –…