Călin Georgescu nu e prost, dar știe să-i prostească pe români la modul istoric. Nimeni nu i-a prostit pe cei din neamul meu mai profund, mai artistic și mai periculos. Individul a fost la un pas să plaseze România pe o traiectorie a dezastrului.
Pericolul nu a trecut, lipsesc o scânteie, o greșeală, o lebădă neagră pentru ca milioane de români să facă presiuni pentru înscăunarea lui Georgescu la Palatul Cotroceni.
Este vorba despre români prostiți, escrocați mintal și afectiv, iar ceea ce mă întristează cel mai mult este că printre aceștia se află și oameni dragi mie din Râmnicu Vâlcea, orașul în care m-am născut.
Vorbesc aici despre oameni pe care nu îi credeam atât de ușor manipulabili.
Trebuie să precizez ceva. Nu mă refer aici la politicienii din AUR sau la oameni politici, în general. Ei fac jocuri de putere, nu știi niciodată dacă sunt folosiți de Georgescu sau îl folosesc ei pe escroc.
Mă refer la personalități ale vieții economice sau spirituale, oameni care au creat locuri de muncă și au ctitorit în zonă, precum și la cei care zămislesc cultură locală și națională sau, pur și simplu, contribuie activ la viața comunității vâlcene.
Exclud ca acești oameni dragi mie să fie ipocriți. Ei cred în Georgescu, cred în România industriei calului, a fermelor familiale, în țara în care investițiile se fac din banul văduvei. Faptul că într-o asemenea țară ei ar fi o elită care, de la castel, îi coordonează pe proști, asta este o altă poveste.
Îl aleg pe Cezar Drăgoescu, de la USR, pentru a arăta cum stau lucrurile:
”Mitul „salvatorului” s-a prăbușit. Patriotul de carton care poza în omul poporului și ne spunea că trăiește „din mila Domnului” se dovedește a fi, de fapt, un șarlatan gata să fugă din țară ca un infractor de rând.
Stenogramele din dosarul lui Călin Georgescu ne arată ipocrizia absolută a extremismului de tip suveranist. În timp ce românilor le vindea povești și citate din filme, Georgescu își negocia o vilă de 1,2 milioane de euro în Toscana, cu „anexă pentru servitori”. Cine achită nota de plată? O spune chiar el: „niște străini”.
Printre acești ”străini” se află români, inclusiv români din Vâlcea.
Deși sunt psiholog cu studii bine făcute, nu voi înțelege în veci nici capacitatea lui Georgescu de a-i hipnotiza pe oamenii deștepți (fiindcă despre proști nu mai vorbim), nici fisura mentală sau sufletească prin care acești oameni au fost infestați. În mod normal, fugi când auzi că Ștefan cel Mare vorbea prin telepatie, că în băuturile carbogazoase sunt nanocipuri, că limba dacilor este mama limbii latine etc. Ei nu au fugit, ceea ce mă face să îi compătimesc.
Oare la ce se așteaptă acești oameni? Vor ei un popor amorțit care să lucreze glia strămoșească și să gândească medieval? Vor anularea democrației și înscăunarea lor drept boieri de conjunctură?
Am încercat să găsesc circumstanțe atenuante în excesele care bântuie lumea occidentală. Mă refer la exagerările globaliste, la obsesiile incluziunii, la demența educației sexuale la preșcolari, la altele de acest fel. Nu rezistă circumstanțele mele, fiindcă nici dacă ar da tătarii nu pui țara la dispoziția unui nebun.
Mă veți întreba, poate, de ce nu pronunț nume în acest articol. Nu o fac deoarece nu vreau să le dau celor despre care vorbesc posibilitatea de a se disculpa, de a se lepăda de Guru într-un gest oportunist. Prefer să îi mai țin sub povara propriilor remușcări, când Georgescu este devoalat ca escroc. În plus, deși un ziarist nu trebuie să dea lecții de conștiință nimănui, în acest caz fac o excepție și le acord șansa de a se distanța discret de Georgescu și de georgism.
După cum se vede, nu vorbesc aici despre AUR. Consider că în spectrul democratic este nevoie de un partid populist care să rușineze clasa politică, să o împrospăteze, să o revigoreze. Rolul AUR este să supravegheze politic, în numele celor care nu fac politică, excesele clasei politice. Dacă jocul democratic va conduce la o guvernare AUR, nu voi fi fericit, recunosc, însă cred că apartenența la UE și NATO ne va feri de accente naziste și de ”înțelepciunea rusă”. Georgescu nu este însă AUR, este opusul și otrava AUR.
„Misiunea mea a fost să deconspir tot. Tot sistemul! Inclusiv pe Simion la final”, afirmă Georgescu, potrivit stenogramei DIICOT. ”Eu am preluat tot. Eu am poporul în spate și toți s-au devoalat. Toți! Toate partidele politice”.
Revenind la acei oameni prostiți și care îmi sunt dragi, le semnalez că sunt deja contaminați de virusul georgist care îi face să fie absconși, visători, agresivi, parșivi, iraționali. Au deja o mentalitate de conspiratori, iar contradicțiile le macină ființa.
Mult rău a făcut și încă mai face Georgescu acestei țări. Numai că observ că îmi face rău și mie, în mod direct și personal.
Pentru a participa la combaterea georgisimului am scris zeci de articole.
Acesta nu este unul dintre acele articole.
Este expresia neputinței de a întoarce istoria recentă înapoi, este recunoașterea unei înfrângeri, este o lamentație dureroasă.
Georgescu a reușit să mă rănească.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare, în general, de două ori pe săptămână)

























Lasă un răspuns