VIDEO. Micropiața Traian a fost reabilitată și modernizată!

Piteștiul are, de acum, o micropiață modernă, funcțională și adaptată cerințelor actuale: lucrările de reabilitare a Micropieței Traian au fost finalizate, iar astăzi a avut loc recepția investiției.

Aceasta a avut o valoare de 3.080.800 de lei fără TVA, respectiv 3.606.652 de lei cu TVA, iar lucrările au fost executate de SC Hidro Gaz Pipe SRL, cu SC Silvora Tera SRL în calitate de subcontractant.

Proiectul a presupus desființarea construcțiilor existente și realizarea a două clădiri moderne cu destinație comercială, cu suprafețe de circa 236 mp și 253 mp.

Noua configurație a micropieței asigură condiții moderne de desfășurare a activităților comerciale și o utilizare mai eficientă a spațiilor. Au fost realizate lucrări de infrastructură și structură, închideri și finisaje exterioare și interioare, instalații și amenajări necesare funcționării corespunzătoare a pieței.

Printre dotările și lucrările realizate se numără:

          – pardoseli din granit în spațiile comerciale și zonele tehnice;

          – sisteme pentru colectarea apei rezultate în urma spălării;

          – acoperiș și lateral pentru protejarea micropieței și a mărfurilor;

          – sisteme de încălzire și răcire pentru asigurarea unui climat corespunzător în orice anotimp;

          – mese de comercializare cu spații de depozitare și rafturi;

          – alimentare cu apă;

          – iluminat LED de înaltă eficiență;

          – spații administrative;

          – grupuri sanitare reabilitate și modernizate;

          – amenajări exterioare pentru evacuarea apelor pluviale.

 

Un element important al investiției îl reprezintă și panourile fotovoltaice de 85 de KW montate pe acoperiș, care contribuie la eficientizarea consumului de energie al obiectivului.

Din punct de vedere arhitectural, clădirile au fost finisate cu materiale moderne, inclusiv placări HPL cu textură de lemn, riflaje metalice, elemente decorative și litere volumetrice luminoase, astfel încât micropiața să se integreze într-un mod plăcut în zona urbană.

Prin finalizarea investiției, Micropiața Traian beneficiază de un spațiu comercial modern, sigur și eficient, oferind condiții îmbunătățite pentru comercianți și cumpărători, precum și o durată de exploatare mare.

@cristiangentea

Lucrările la piața Traian din Pitești au fost finalizate, iar astăzi a avut loc recepția investiției.

♬ sunet original – Cristian Gentea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O săptămână cu tradiție, artă și istorie în Argeș. Ce pregătesc instituțiile culturale ale Consiliului…
O săptămână cu tradiție, artă și istorie în Argeș. Ce pregătesc instituțiile culturale ale Consiliului…

De la tradiții vechi și povești despre oamenii care au făcut istorie până la pictură, patrimoniu și expoziții, instituțiile de…

Ghidul Călătorului Publitrans: Cum să-ți planifici călătoria în timp real
Ghidul Călătorului Publitrans: Cum să-ți planifici călătoria în timp real

Călătoria cu transportul public în Pitești a devenit mai simplă și mai predictibilă. Publitrans 2000 pune la dispoziția utilizatorilor un…

Premiere cinematografice, în acest weekend, la Pitești: „Un simplu accident” și „De capul nostru”
Premiere cinematografice, în acest weekend, la Pitești: „Un simplu accident” și „De capul nostru”

Sâmbătă, 22 august 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”, va fi proiectat în premieră filmul…

Un nou drum județean intră în modernizare, la Vulturești!
Un nou drum județean intră în modernizare, la Vulturești!

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, a semnat astăzi documentele de predare a amplasamentului pentru lucrările de modernizare a DJ…

Veste bună! Se modernizează drumul dinspre Câmpulung spre Curtea de Argeș
Veste bună! Se modernizează drumul dinspre Câmpulung spre Curtea de Argeș

Investițiile în infrastructura rutieră a județului Argeș sunt o prioritate și continuă într-un ritm alert. DN73C intră într-un amplu proces…