Ne plângem că ne conduc incompetenții și, în majoritatea cazurilor, așa stau lucrurile. Problema competenților este însă lașitatea.

 

În anul 2000, am avut un loc eligibil pe lista de parlamentari a unui partid și l-am refuzat în câteva secunde. Mi-a fost teamă că nu voi suporta așa-numita disciplină de partid care te obligă să votezi cum se decide la nivelul grupului parlamentar. A fost la mijloc și comoditatea, nu mă vedeam locuind din nou în București, dar și impresia că activitatea parlamentară m-ar plictisi de moarte. Nu în ultimul rând, m-a oprit teama ca din ziarist să devin subiect de presă, știind cât de speculativă și adeseori nedreaptă este presa.

 

Să tragem aer în piept și să îl ascultăm pe Isaac Asimov:  ”Antiintelectualismul este o constantă care se perpetuează în viața noastră culturală și politică, alimentat de ideea falsă conform căreia democrația înseamnă că ignoranța mea este la fel de bună ca știința ta.”

 

 

Cu toată jena pe care o resimt în a vorbi despre mine în legătură cu competența, voi spune că, teoretic cel puțin, eram competent pentru Parlament. Absolvisem la Universitatea București, secția Psihologie, cu media aproape 10 și 10 la licență, fusesem specializat în Populație și Dezvoltare la un institut al ONU, urmasem cursuri de demografie istorică la Paris și cursurile unei facultăți de Teologie. Publicasem câteva cărți, unele cu tiraje mari. Repet, sper să mi se ierte acest paragraf, dar este în logica a ceea ce am de susținut în acest articol.

 

”Sfârșitul competenței” este o carte de citit și recitit. Tom Nichols scrie: ”Accesul larg la studiile superioare – paradoxal – îi face pe mulți să creadă că au devenit mai inteligenți, când de fapt au câștigat doar o inteligență iluzorie bazată pe o diplomă cu valoare îndoielnică”.

 

 

Nu m-am implicat în politică și ca atare am un drept limitat de a susține că ne conduc incompetenții. Asemenea mie sunt mii și mii de alți români, unii mai competenți decât mine, în diverse domenii de activitate, care au refuzat să ia drumul politicii pentru a se impune ca manageri sau consultanți. Unora le-a fost silă de viața de partid, altora le-a fost frică de expunerea publică, dar toți neimplicații au un drept limitat să se plângă.

 

 

M-am întrebat dacă regret și răspunsul este pozitiv.

 

În anul în care puteam să iau drumul politicii incompetența nu devenise atât de vizibilă. Era o guvernare care încă mai promova specialiști, unii cu o vechime substanțială în domeniile pe care le conduceau. Se întrezărea însă asaltul unei pletore de închipuiți, cu studiile lor de două parale, impostori care în ultima vreme au condus ministere și au luat decizii în consilii de administrație. Mai grav este că licențele și doctoratele obținute la fabricile de diplome au ajuns acceptate de o societate în care aproape 50% este compusă din analfabeți funcțional. Cariera unui politician de vârf nu se sfârșește nicidecum prin devoalarea faptului că diploma lui e aproape falsă, iar doctoratul e plagiat. Vorba lui Victor Ponta: ”pe vremea mea nu se inventaseră ghilimelele”. Ce nebunie!

 

Cu prilejul ultimului recensământ, am avut o tentativă de a-mi liniști conștiința mea lașă. Fiindcă eram amic cu un prefect, m-am oferit să îi fac o analiză a posibilităților de dezvolare a județului respectiv din perspectivă demografică. Lucrasem cu cei mai mari specialiști ai lumii pe acest subiect, aveam o diplomă internațională în sertar, dar pofta demnitarului de a avea pe birou un astfel de document era aproape de zero. M-am simțit stingherit că am deschis discuția.

 

Tot stingherit sunt când știu că în computerele unui număr infim de primari se află piramida vârstelor din localitățile pe care le administrează, ceea ce ar reprezenta un instrument absolut necesar atunci când proiectează grădinițe, școli sau dispensare, ca să nu mai vorbim despre investiții. Nici la nivelul conducerii județelor nu se lucrează cu diagnostice democrafice, nu se fac prognoze. Iar în ce privește demografia istorică referințele sunt nule în majoritatea studiilor și manualelor de istorie.

 

M-am referit doar la mine, ca exemplu concret, dar aceeași situație se întâlnește în toate domeniile. Se lucrează după ureche, consultanții sunt aleși în funcție de disponibilitatea de a întoarce o parte din sumele plătite, nimeni nu verifică ce studii au așa-zișii experți, șefii, marii decidenți. Sunt situații în care unii ajuns miniștri fără să li se ceară la secretariatul guvernului o diplomă universitară.

 

Am avut îndoieli dacă trebuie sau nu să scriu acest articol atât de simplu în mesajul său și exagerat de personal. Mi-am spus că, totuși, dacă eu am greșit, este bine să le spun altora să nu procedeze ca mine, să înțeleagă faptul că doar prin politică poți avea acces la decizii, ba chiar la angajarea într-un post potrivit cu propriile competențe. Abia după ce ai făcut efortul de a trece peste prejudecăți și spaime ai dreptul să te plângi că lucrurile nu merg bine în țara ta.

 

Studiile bine făcute îi oferă omului o viziune analitică și sintetică, intuiție și creativitate, capacitate de reacție în fața unei probleme complexe, în vreme ce diplomele formale și notele mici interzic toate aceste calități. Doar prin refacerea prestigiului competenței, al învățământului universitar, al carierei, al muncii de cercetare putem scoate țara de pe traiectoria degradării economice și sociale. Poate că nu este încă prea târziu să revenim la prețuirea școlii, poate că decidenții proști nu sunt încă atât de mulți încât să îi copleșească pe deștepți, poate că nu vom deveni o țară ratată condusă de niște ratați.

 

Nu cred în apelurile publice, mi se par demagogice și ineficiente, totuși, le spun celor care au studii temeinice și o carieră în față că trebuie să facă politică, pentru că este absolut necesar să facă politică, deoarece fără politică nimic nu se face într-o democrație.

 

Înainte de a încheia, iată un citat pe care l-am salvat, tot din Tom Nichols: ”Din anumite puncte de vedere, vorbim despre ceva mai rău decât ignoranța: o aroganță nefondată, furia unei culturi tot mai narcisiste care nu poate suporta nici cea mai mică aluzie la inegalitate, indiferent de tipul acesteia”.

 

 

Aveți o licență pe bune, un master muncit serios, eventual un doctorat? Înscrieți-vă într-un partid.

 

Când?

 

Mâine!

 

Gheorghe Smeoreanu