Vești bune pentru pacienții Spitalului Județean de Urgență Pitești. Începând de astăzi, 31 iulie, toate serviciile medicale sunt reluate în regim normal, după ce Federația SANITAS a decis suspendarea grevei generale.
Astfel, consultațiile, internările și celelalte activități medicale se desfășoară conform programului obișnuit, în toate secțiile spitalului.
Conducerea unității le mulțumește pacienților și aparținătorilor pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada protestelor și transmite că principala preocupare rămâne asigurarea unor servicii medicale sigure, continue și de calitate.
Federația SANITAS a anunțat că suspendă greva după ce au fost atinse primele obiective ale acțiunii sindicale. Printre acestea se numără aprobarea unui amendament care permite deblocarea posturilor vacante din sistemul sanitar, în limita bugetului aprobat, precum și amânarea proiectului noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice.
Sindicaliștii precizează însă că protestul nu este închis definitiv. Suspendarea grevei are rolul de a permite continuarea negocierilor privind noua lege a salarizării, iar în funcție de rezultatul acestora, Federația SANITAS va decide dacă va relua greva generală sau va considera conflictul de muncă încheiat.
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Pitești transmit că vor informa în continuare pacienții și opinia publică în cazul în care vor apărea modificări privind desfășurarea activității unității.

























Lasă un răspuns