Patru persoane rănite într-un accident pe un drum județean din Argeș. Printre victime, un copil de 7 ani

Într-un accident rutier care a avut loc în această după-amiază, între două autoturisme, pe DJ 504, în comuna Buzoești, satul Vulpești, patru persoane au fost rănite.

La fața locului au ajuns polițiștii Secției de Poliție Rurală Buzoești, care au luat primele măsuri și au sprijinit intervenția echipajelor medicale.

Un bărbat de 45 ani, din Curtea de Argeș, care circula cu mașina din direcția Recea către Costești, a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un autoturism condus de un bărbat de 36 ani, din Buzoești.

În urma impactului au fost răniți cei doi șoferi, dar și doi pasageri: un bărbat de 42 de ani, din Mușătești, aflat în mașina condusă de șoferul din Curtea de Argeș, și un copil de 7 ani, pasager în celălalt autoturism.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au arătat că niciunul nu consumase alcool.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. În cauză urmează să fie întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VIDEO. Transport public gratuit pentru elevi și în perioada vacanțelor școlare: Cum se face prelungirea…
VIDEO. Transport public gratuit pentru elevi și în perioada vacanțelor școlare: Cum se face prelungirea…

Publitrans 2000 reamintește elevilor și părinților că transportul public local din municipiu rămâne complet gratuit pentru toți elevii inclusiv pe…

Zeci de utilizatori de trotinete electrice, verificați de polițiștii din Pitești. 56 de sancțiuni aplicate…
Zeci de utilizatori de trotinete electrice, verificați de polițiștii din Pitești. 56 de sancțiuni aplicate…

Trotinetele electrice au intrat tot mai mult în peisajul traficului urban, iar odată cu ele apar și riscuri atunci când…

Ion Mînzînă: Laboratorul de Radioterapie de la Spitalul Județean Pitești va fi finalizat în acest…
Ion Mînzînă: Laboratorul de Radioterapie de la Spitalul Județean Pitești va fi finalizat în acest…

Președintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, a anunțat că lucrările la Laboratorul de Radioterapie de la…

Trei străzi din centrul Piteștiului rămân fără apă marți. Apă Canal 2000 face lucrări la…
Trei străzi din centrul Piteștiului rămân fără apă marți. Apă Canal 2000 face lucrări la…

Locuitorii de pe trei străzi din zona centrală a municipiului Pitești vor rămâne fără apă potabilă marți, 21 iulie, în…

Cristian Gentea i-a primit la Primărie pe elevii din Kragujevac, într-un schimb de experiență cu…
Cristian Gentea i-a primit la Primărie pe elevii din Kragujevac, într-un schimb de experiență cu…

De 45 de ani, schimburile de experiență dintre Pitești și Kragujevac continuă prin intermediul tinerilor – elevi merituoși, care, prin…