Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura Oprescu, chestor al Camerei Deputaților, critică măsurile de austeritate care au afectat Educația și atrage atenția în special asupra situației profesorilor și a copiilor din mediul rural. Aceasta invocă date publicate de Comisia Europeană, prin rețeaua Eurydice, potrivit cărora salariile profesorilor din România, raportate la inflație și la costul vieții, au înregistrat cea mai mare scădere dintre statele analizate.
Într-o postare publică, Simona Bucura Oprescu vorbește despre efectele reducerii veniturilor cadrelor didactice, ale tăierii burselor și ale limitării sprijinului pentru transportul școlar:
”Educația este cea mai importantă investiție pe care o poate face un stat în viitorul său!
Din păcate, exact acest domeniu este astăzi unul dintre cele mai afectate de măsurile de austeritate impuse de Guvernul condus de premierul liberal Ilie Bolojan.
Datele publicate de Comisia Europeană, prin rețeaua Eurydice, sunt îngrijorătoare: salariile profesorilor din România, ajustate la inflație și la costul vieții, au înregistrat cea mai mare scădere din întreaga Uniune Europeană și din statele partenere analizate.
S-au redus veniturile cadrelor didactice, s-au tăiat bursele elevilor, s-a limitat sprijinul pentru transportul școlar.
Cei mai afectați sunt copiii din mediul rural. Pentru multe familii, bursa școlară însemna bani pentru rechizite, haine, transport sau chiar o masă în plus. Pentru mulți elevi, transportul gratuit face diferența dintre a merge la școală și a renunța la cursuri.
Abandonul școlar crește. Iar fiecare copil care părăsește școala înseamnă o șansă pierdută pentru el și o pierdere pentru întreaga societate.
România nu poate fi construită prin economii făcute pe seama copiilor și a profesorilor. Putem echilibra bugetul fără să sacrificăm educația, pentru că o țară care își slăbește școala își slăbește propriul viitor.
Profesorii merită respect și salarii care să le reflecte munca. Elevii merită șanse egale, indiferent dacă trăiesc într-un oraș mare sau într-un sat. Iar părinții merită siguranța că statul este alături de ei, nu că le pune noi obstacole în calea educației copiilor!”, a scris parlamentarul pe pagina sa de Facebook.
Lasă un răspuns