Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș, este cel mai slobod la gură și mai manfișist om politic pe care îl cunosc. Nu pare că mimează când spune că îl doare-n dos de ceea ce gândesc sau scriu alții despre el. Când e vorba de scandal cu vorbe, pur și simplu nu se poate abține. Are polemica în sânge, nu contează termenii folosiți. Primește și oferă insulte cu dezinvoltură. E în firea lui să nu respecte niciun protocol. Dacă politica înseamnă duplicitate și fraze goale, atunci Ion Mînzînă nu e om politic. Pentru unul ca mine, fără talent la insulte, președintele argeșean e ambetant.

Pe de altă parte, câțiva ziariști se exprimă porcește la adresa acestui om. Ziariștii au început, în numele libertății presei. Ei au vrut să credem că stilul ca la ușa cortului înseamnă curaj. Este pentru prima oară în Argeș când presa de scandal primește scandal în loc de bani.

La începutul fenomenului, mi-am pus problema că președintele, fiind demnitar, nu ar trebui să se coboare la nivelul propus de presă. De la o vreme, tind să îmi schimb opinia. Dacă nimeni nu îi poate opri pe ziariștii care insultă, atunci e bine că-i insultă și președintele, direct și indirect.

Pe Ion Mînzînă îl apără cel mai dur jurnalist din câți mi-a fost dat să-i citesc în întreaga viață. Multe pot scrie și eu, dar ca el nu pot scrie, nu fiindcă aș avea scrupule morale, ci din cauză că nu mă ține tastatura. Dacă aș avea talentul de a insulta al ziaristului, cine știe dacă nu aș fi fost tentat vreodată să îl folosesc. Trebuie să recunosc faptul că îi citesc textele ziaristului cu un sentiment de vinovăție parșivă, ca pe o pornografie pe care vreau neapărat să o văd. Mă încearcă deopotrivă admirația și scârba. În fine, ajung la aceeași concluzie, anume că dacă nimeni nu îi poate opri pe cei care insultă în numele libertății presei, cineva trebuie totuși să-i oprească.

Există și o publicație care îl acuză sistematic pe Ion Mînzînă de corupție, dar fără expresii de mahala. Fără insulte, dar și fără probe. Doar alegații peste alegații. Nimic convingător, nimic concret.

Acestea fiind spuse, apare cea mai mare problemă, anume ce va spune istoria despre Ion Mînzînă. Aici e aici.

Ce ne facem, colegilor care îl scuipați, dacă se va dovedi că acest șef al județului a venit cu cele mai multe investiții din istoria zonei? Pe unde scoateți cămașa, dragi ziariști ai spumelor la gură, în cazul în care electoratul îl va vrea din nou pe Mînzînă președinte? L-a vrut de două ori, de ce vă riscați să îl vrea și a treia oară?

Există o inegalitate de șanse, nu credeți? Dacă Ion Mînzînă pierde alegerile, să zicem, din cauza unor articole și emisiuni, pleacă din funcție, dar dacă le câștigă, ziariștii care l-au mușcat cu turbare, pleacă și ei? Nu, nu pleacă.

Un confrate dintre cei sângeroși propunea să apară un fel de organizație în interiorul breslei a celor care i se opun lui Ion Mînzînă. Contradicție mare, chiar uriașă. De ce să te organizezi doar pentru a te opune cuiva? Aș zice că e grup de presă aproape infracțional.

S-a discutat despre faptul că o serie de ziare au un contract de câteva sute de lei cu Consiliul Județean. Cine trage concluzia că un asemenea contract i-ar împiedica pe ziariști să-l demaște pe Ion Mînzînă, dacă ar avea ce demasca, își insultă colegii. Apare după cum văd un fenomen al falsului puritanism.

Nu sunt vreun clasic în viață pentru a da sfaturi unora din breaslă, dar voi spune că primii care au sărit calul ei sunt. Apoi, din motivele arătate mai sus, situația a degenerat. De-a lungul anilor, au mai fost tentative de porcăială pură din partea presei la adresa unora din politică și administrație. Fiindcă insulta și calomnia sunt dezincriminate penal, ziariștii au avut câștig de cauză. Acum, Ion Mînzînă s-a bătut cu argoticii și a folosit aceleași arme. Îi poți pretinde cuiva să stea ca prostul și să primească scuipați în față fără să răspundă cu scuipați?

De ce am scris aceste rânduri. Le-am scris pentru a arăta că îmi pasă. Îmi pasă mult de fenomenul discutat. Este pentru prima oară în spațiul argeșean când un politician se ia de gât cu cei care îl iau de gât. Până la urmă, cred că sunt și eu excesiv de pudibond și ar trebui să accept că unii o merită. Dacă aș fi în locul lui Ion Mînzînă, aș ceda, dar de ce să îi obligăm pe alții să fie ca noi?

Fiindcă nu presa cu bulbuci face lumea mai bună, la întrebarea cine are dreptate va răspunde electoratul. Până acum, la două runde de alegeri, pentru CJ și pentru președinția PSD, Ion Mînzînă a avut câștig de cauză. Atenție, colegi, nu a furat aceste alegeri, le-a câștigat, ceea ce înseamnă că sunt mii și mii de oameni care au văzut în inamicul vostru un lider eficient.

Deocamdată, Ion Mînzînă construiește. Ca ziariști, trebuie să urcăm pentru a vedea ce construiește. Ce e drept, din vârful schelei, Mînzînă mai aruncă la pământ câte un ziarist. Mă îndoiesc că ziariștii vor reuși să-l arunce din vârful schelei pe Ion Mînzînă.

ȘI la ce ar folosi să facă asta din moment ce schela se înalță și omul zidește?

Presa este câinele de pază al societății, dar nu a zis nimeni că acest câine trebuie să fie turbat.

Gheorghe Smeoreanu