Luca, 10: 25 – 37

”Un om care cobora de la Ierusalim la Ierihon a căzut în mâinile tâlharilor. Ei l-au dezbrăcat, l-au bătut zdravăn şi apoi au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. Din întâmplare, pe acel drum cobora un preot. Dar când l-a văzut, preotul a trecut înainte, ocolindu-l. Tot aşa şi un levit, când a ajuns în locul acela şi l-a văzut, a trecut înainte ocolindu-l. Însă un samaritean , care călătorea şi el pe acolo, când a ajuns în dreptul lui şi l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat, i-a bandajat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin”.

Apoi, i-a luat cardul și l-a pus în seif, i-a luat și ajutorul social, iar când a murit, i-a luat și ajutorul de înmormântare.

Problema morală este pusă în discuție de Bertolt Brecht în celebra sa piesă ”Omul cel bun din Seciuan”. Oricât de bun ai fi, societatea bazată pe profit îți scoate la lumină partea întunecată a sufletului.

Viorel Pașca a devenit nebunul samaritean prin industrializarea milei.

Eu atât am avut de spus cu privire la acest caz. Rămân însă crucit când văd că bolojaniștii se dau de ceasul morții să îl apere pe Pașca la modul absolut doar pentru că au sesizat riscul ca întreaga poveste să se întoarcă împotriva idolului lor. Bolojan nu trebuie atins nici măcar cu o floare, motiv pentru care se decretează minciuna că un președinte de Consiliu Județean nu a știut absolut nimic cu privire la o Asociație care își înmormânta clienții pe bandă rulantă.

Nu Bolojan mă sperie, nici Viorel Pașca, mă sperie acea pătură socială care distorsionează realitatea în mod fanatic. Pașca și Bolojan trec, pătura useristă rămâne și va face legea în România dacă nu suntem atenți.

Dan Andronic încearcă să ofere o explicație psihologică unei profunde deficiențe morale:

”De ce îi apărăm pe cei din „tribul nostru”, chiar și când greșesc flagrant?

Ieri, azi, sau mâine, cineva din tabăra noastră comite o gafă uriașă. În loc să recunoaștem greșeala, instinctul nostru primar ne împinge să sărim la atac, să găsim scuze sau să strigăm: Dar ceilalți de ce nu sunt trași la răspundere?!

Nu este neapărat rea-voință. Este psihologie socială și loialitate tribală. Creierul nostru funcționează încă pe setările din savană, unde excluderea din trib însemna moartea.

Nu avem nevoie de un motiv solid ca să ne organizăm o tabără. Creierul o face pe pilot automat.

Când identitatea noastră este atacată, nu mai căutăm adevărul obiectiv. Intrăm în modul de „raționament motivat”, adică interpretăm orice critică drept un atac direct la propria persoană.

De ce? Nevoia de apartenență este mai puternică decât realitatea din fața ochilor noștri. Critica internă este văzută ca o trădare, așa că preferăm să strângem rândurile.

Când o mulțime se simte atacată, nu își va analiza greșelile. Instinctiv, se va închide ermetic pentru a supraviețui. În era algoritmilor și a bulelor online, presiunea de a-ți alege o tabără este mai mare ca niciodată.

Singurul antidot? Să înțelegem că valoarea noastră ca indivizi nu depinde de „tribul” din care facem parte la un moment dat. Gândirea critică doare, dar e singura care ne ține ancorați în realitate.

Tu de câte ori ai văzut acest instinct la tine sau la cei din jur? Trăim într-o lume mult prea împărțită în noi vs. ei”.

Aceeași lipsă de gândire critică o regăsim și în tribul georgist, și în cel bolojanist. Aceaste este marea mea îngrijorare.

Cineva a venit pe Facebook cu o descoperire care luminează întreg cazul: ”Acum văd că în decembrie 2025, pentru a respecta normele UE și cerințele PNRR, guvernul a dat o OUG care a modificat legea asistenței sociale. Se pare că din acel moment medicii nu au mai vrut să semneze trimiteri către centrul din Dumbrava, Pașca a fost avertizat că s-a terminat, începe și el să respingă cazurile care nu au trimitere clară, face pe nebunul și îi trimite înapoi pe unii, începe să se contreze și să acuze directorii de spital, directorii centrelor sociale, îi dă înainte cu centrul lui chiar dacă i se spune că nu se mai poate. Scurt pe doi, legea s-a schimbat total, nu mai “merge și așa” specific românesc. Practic, centrul respectiv nu mai poate funcționa pe “persoană fizică”. Asta nu justifică intervenția brutală a DIICOT, e clar că s-a exagerat. Statul român să facă bine să se alinieze normelor europene”. Dincolo de această postare puține lucruri ar mai fi de spus.

În final, iată finalul textului din Luca, nemodificat:

”Apoi l-a pus pe propriul lui animal de povară, l-a dus la un han şi a continuat să-l îngrijească. În ziua următoare, a scos doi denari, i-a dat hangiului şi i-a zis: Ai grijă de el, iar când mă voi întoarce, îţi voi plăti eu orice vei mai cheltui în plus!“

Are și facerea de bine măsura ei.

Gheorghe Smeoreanu