Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.

 

Adaug și faptul că în aceste zile mai avem o alegere de făcut, anume între hoți și și hoții trădători de neam și țară.

 

Probabil că desemnarea lui Sigfried Mureșan ar conta în deciziile Comisiei Europene cu privire la deblocarea unor fonduri pentru România. Ori, cel puțin, ar elimina riscul unor antipatii față de guvern. Poate că ar conta și în momentul când vom da nas în nas cu agențiile de rating.

 

Este însă vizibil de pe lună că Siegfried Mureșan, ca de altfel și Dominic Fritz sunt educați la școala Germaniei.

 

Toate datele converg și spre ideea că Bolojan le-a fost acestora coleg de clasă.

 

Consider că nu trebuie să fim adepții teoriilor conspiraționiste, dar la fel de bine este să fim atenți la situații care par a fi grăitoare. Spre deosebire de domeniul științei, în politică nu e cazul să pretindem ca tot ce spunem să fie verificabil, sau falsificabil, ca să vorbesc în termenii lui Karl Popper.

 

Nu trebuie să ne temem exagerat nici de acea invenție genială care a statuat că orice om care bănuiește ceva în politică e conspiraționist.

 

Da, în societate se conspiră. Conspiră soțul cu soția, conspiră orice organizație, orice firmă, conspiră toți cei care nu vor să se știe ce fac și ce decid ei.

 

Este momentul să îl cităm pe Viorel Cataramă:

 

 

”În spațiul public au apărut voci care se întreabă dacă marile decizii politice de la București sunt rezultatul negocierilor interne sau dacă există influențe externe semnificative asupra direcției pe care o urmează România.

În contextul discuțiilor privind viitorul premier și viitoarea formulă de guvernare, unii comentatori merg până la a vorbi despre existența unor presiuni sau interese externe care ar influența procesul decizional din România.

Declarația liderului USR Dominic Fritz potrivit căreia „nu este momentul să avem un guvern monocolor PSD” a alimentat și mai mult această dezbatere. Și astfel, apare o întrebare legitimă: „dar un guvern monocolor BND (Bundesnachrichtendienst, adică serviciul de informații externe din Germania) este legitim?

Adică: cât de autonome mai sunt deciziile politice majore ale României și cât de mult sunt ele influențate de contextul internațional și de parteneriatele strategice ale țării?

Este o întrebare politică și geopolitică esențială, însă orice afirmație privind implicarea unor servicii de informații sau a unor actori externi în desemnarea liderilor politici români necesită dovezi clare și verificabile.

Vom vedea în timp cum vor evolua lucrurile și ce răspunsuri vor oferi evenimentele viitoare.”

 

Cozmin Gușă nu se mai bucură de credibilitate, dar de-a lungul vremii a spus lucruri grave, a deconspirat eficient. De data asta, spune: ” Nicușor Dan ar trebui să ceară SRI un raport despre liderii politici care premeditează intrarea României într-o criză economică uriașă (sunt convins că există toate dovezile ce indică vinovăția directă!). Parchetul General sau/și DNA ar chema mâine la audieri urgente pe alde Fritz, Bolojan, Kelemen ș.a., iar cei fără imunitate ar putea fi reținuți. Pentru cei din Parlament, luni s-ar putea vota ridicarea imunității, apoi reținuți și ei, și tot luni Nicușor Dan ar putea desemna premierul, al cărui Guvern va fi votat marți. Așa avem șanse să scăpăm de criză și JUNK, dar nu e sigur! Daaar, fără astfel de acțiuni dure și urgente, sigur criza ne va îngropa rapid. Țineți minte ce vă spun azi!”

 

Am citat un fragment din utopiile sau elucubrațiile lui Gușă pentru că ridică o problemă. Dacă nu facem ce ni se spune, ajungem la Junk, dar dacă facem ce ni se spune, până la urmă, ne va strivi criza economică.

 

Presupunând totuși că ar fi mai bine să fim ascultători, apare dilema morală despre care vorbeam la început: bunăstare sau onoare ? Este momentul să argumentez.

 

Bunăstarea vine și pleacă, onoarea te definește ca națiune. Am făcut suficiente compromisuri în 36 de ani pentru a fi în marile cluburi occidentale: UE și NATO. Nu a fost rău, dar lucrurile s-au schimbat oarecum. Germania și Franța abia de acum intră cu adevărat în criză și nu ar fi exclus să renunțe la orice scrupule.

 

Trebuie să fim realiști și să recunoaștem că istoria nu ne recomandă ca o națiune care s-a sacrificat pentru onoare. Se poate observa și o distincție interesantă între două tipuri de onoare: onoarea ca reputație („ce spune lumea”) și onoarea ca fidelitate față de propriile principii, chiar împotriva opiniei majorității. Tradiția românească pare să privilegieze primul sens mai mult decât culturile occidentale moderne, unde accentul cade pe integritatea individuală. Mai mulți autori au observat că, în cultura românească tradițională, onoarea este mai degrabă o categorie socială decât una exclusiv morală. Ea ține de reputație, de „numele bun”, de felul în care ești văzut de comunitate. În satul tradițional, expresii precum „să nu te faci de râs”, „ce zice lumea?” sau „să nu-ți pătezi obrazul” exprimă exact această logică. Onoarea este validată din exterior.

 

Ni s-a spus , de la o vreme, că lumea este reprezentată de UE și de instituțiile ei și în fața lor nu ar trebui să ne pătăm obrazul. Am fost educați că validarea României vine de la UE, ceea ce nu a fost rău, însă iată că a venit momentul când trebuie să decidem până unde merge această validare. Merge până la a accepta să ni se facă guvernul ?

 

Ar fi o eroare istorică.

 

În final, aș spune că singurul partid care iese din dilema bunăstare versus onoare este PSD. Social – democrații au fost acuzați că sunt un partid de hoți, dar niciodată nu li s-a reproșat că sunt trădători de neam și țară.

 

Tarte mă tem că de furat au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat.

 

Gheorghe Smeoreanu