Două zile de artă și tradiții în Argeș: prima ediție a Festivalului „Rădăcini Argeșene – Sărbătoarea Artelor Strămoșești și a Meșteșugului Autentic”, la Cuca

În perioada 20 – 21 iunie 2026, se va desfășura prima ediție a Festivalului „RĂDĂCINI ARGEȘENE – Sărbătoarea Artelor Strămoșești și a Meșteșugului Autentic”. Evenimentul va avea loc în comuna Cuca, sat Bărbălani (pe amplasamentul Montera Land).

Festivalul este organizat de Asociația “Întoarcerea la Natură”, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Primăria Comunei Cuca.

Programul festivalului include activități dedicate copiilor și tinerilor, cât și adulților:
• Concurs de Kendama (20 iunie);
• Ateliere meșteșugărești și ecologice, activități de robotică și pictură;
• Spectacole de teatru, momente muzicale, lupte medievale și un „Traseu Dom’ Dan” (coordonat de realizatorul TV Daniel Pavel);
• Momente artistice susținute de mari artiști români și ansambluri locale.

În cadrul festivalului, instituțiile de cultură subordonate Consiliului Județean Argeș vor desfășura următoarele activități:
• Centrul “Doina Argeșului” – spectacole susținute de artiștii “Doina Argeșului”
• Teatrul “Alexandru Davila” va pune în scenă piesa “Ursul păcălit de vulpe” (dumincă, 21 iunie, ora 11:00)
• Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș – atelier de robotică, atelier de colorat planșe reprezentând-o pe Regina Maria, activități de informare prin Centrul Europe Direct Argeș, activități de promovare a serviciilor și proiectelor derulate în cadrul bibliotecii (sâmbătă, 20 iunie 2026).

PROGRAM ARTISTIC

Ziua 1 (20 iunie 2026)

• 12:00–12:30: Deschidere oficială;
• 12:30–13:25: Moment artistic susținut de tinerii ansamblului “Doina Argeșului”;
• 13:25–13:40: Moment muzical live – Teodora Zimnicaru;
• 13:40–14:30: „30 Music Street” – Moment muzical live;
• 14:30–15:00: “Străvechi” – Moment artistic dedicat tradițiilor vechi;
• 15:00–16:00: Program artistic Maria Dragomiroiu;
• 16:00–17:00: Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea;
• 17:00–18:00: Program artistic Cătălin Iancu Jr.;
• 18:00–19:00: Program artistic Emilia Turcu Ghinescu;
• 19:00–20:00: Închiderea primei zile a festivalului.

Ziua 2 (21 iunie 2026)

• 11:00–12:00: Punere în scenă – Ursul păcălit de vulpe (Teatrul „Alexandru Davila”);
• 12:00–15:20: Program artistic susținut de ansamblul „Doina Argeșului”;
• 15:20–16:00: Program artistic susținut de Ansamblul „Comori Argeșene” și Ansamblul „Poiana”
• 15:40–17:00: Închiderea evenimentului.

Intrarea este liberă!

Programul complet al evenimentului: https://radaciniargesene.ro/

Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/festivalradaciniargesene/

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR
Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR

Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru escrocherie, dar nu faptul că a escrocat un om este cea mai mare…

Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești
Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 1 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul folk „Cenaclul Flacăra Simfonic” în care,…

Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești
Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri, 30 septembrie, între…

A încălcat ordinul de protecție și a fost arestat la domiciliu. Și-a amenințat fosta soție…
A încălcat ordinul de protecție și a fost arestat la domiciliu. Și-a amenințat fosta soție…

Un bărbat de 59 ani, din Caracal, a ajuns în arest la domiciliu după ce și-ar fi încălcat ordinul de…

Tradiție, gusturi autentice și meșteșuguri la Muzeul Golești: Târgul „Rod cu Spor” își deschide porțile…
Tradiție, gusturi autentice și meșteșuguri la Muzeul Golești: Târgul „Rod cu Spor” își deschide porțile…

Între 2 și 4 octombrie 2026, iubitorii de tradiții, gospodarii iscusiți și toți cei care vor să se bucure de…