Studenți din SUA și Spania, schimb de experiență la Spitalul Județean de Urgență Pitești

Spitalul Județean de Urgență Pitești a devenit, pentru o zi, punct de întâlnire pentru viitori specialiști din domeniul sănătății din România, Spania și Statele Unite ale Americii.
12 studenți ai Universității Francisco de Vitoria din Madrid și ai Universității din Miami – School of Nursing and Health Studies au vizitat, pe 28 mai 2026, cea mai mare și importantă unitate medicală din județul Argeș, pentru a descoperi modul de organizare a activității medicale și experiența echipelor din cadrul spitalului.
Vizita a avut loc în cadrul unui program internațional de interschimb educațional în domeniul nursingului, organizat prin parteneriatul dintre Școala Sanitară Postliceală „Carol Davila” Pitești și Universitatea Francisco de Vitoria din Madrid.
Delegația internațională, formată din studenți și cadre universitare din Spania și SUA, a vizitat Unitatea de Primiri Urgențe, precum și secțiile de Neurochirurgie și Obstetrică-Ginecologie, unde participanții au urmărit activitatea medicală, circuitele funcționale și colaborarea dintre echipele medicale implicate în gestionarea cazurilor complexe.
Pe parcursul întâlnirilor, studenții și profesorii au adresat întrebări personalului medical și s-au arătat interesați de organizarea activității medicale și de experiența profesională a specialiștilor din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Din delegație au făcut parte dr. Diego de Leon, dr. Johis Ortega, prof. dr. Alina Renghea, prof. Rosenda Palma și Raul Bravo, director de îngrijiri în cadrul Hospital Universitario del Sureste Madrid, din partea Școlii Sanitare Postliceale „Carol Davila” Pitești fiind prezenți Elena Stănescu-responsabil proiecte internaționale, alături de cadre didactice și elevi ai instituției.
Inițiativa organizării acestui schimb de experiență între participanții din România, Spania și SUA a fost susținută în permanență de Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești.
La întâlnirea organizată la sediul SJUP au participat dr. George Mihalache, director medical locțiitor și medic neurochirurg, Cornelia Dinculescu, director de îngrijiri medicale, precum și Ionuț Vorovenci, asistent SPIAAM și organizator din partea unității sanitare.
La finalul vizitei, membrii delegației au apreciat profesionalismul echipelor medicale și deschiderea personalului Spitalului Județean de Urgență Pitești, exprimându-și dorința de a continua colaborările educaționale și schimburile internaționale de experiență în domeniul sănătății.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu: ​”CAV-ul de la Frâncești a ajuns la final. În acest moment suntem în…
Constantin Rădulescu: ​”CAV-ul de la Frâncești a ajuns la final. În acest moment suntem în…

Proiecte aproape de final, verificări înainte de recepție! ​Astăzi, am fost la Frâncești, unde construirea Centrului de Colectare prin Aport…

Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea, prezent la slujba oficiată la Mănăstirea Dintr-un Lemn
Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea, prezent la slujba oficiată la Mănăstirea Dintr-un Lemn

Zi de praznic la Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn este unul dintre cele mai frumoase lăcașuri sfinte din județul…

Cadastrarea gratuită avansează în Ocnele Mari
Cadastrarea gratuită avansează în Ocnele Mari

Vă aducem la cunoștință faptul că primul proiect privind cadastrarea gratuită a fost finalizat. Cărțile funciare aferente imobilelor situate pe…

Ambasadorul Republicii Cuba în România, vizită oficială în Argeș
Ambasadorul Republicii Cuba în România, vizită oficială în Argeș

Excelența Sa Alexander Valentin Rodriguez Salazar, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cuba în România, a efectuat o vizită oficială…

Joi, 25 iunie, se oprește apa pe o stradă din Pitești
Joi, 25 iunie, se oprește apa pe o stradă din Pitești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, str. Oituz, în ziua de joi, 25…