Deputatul Simona Bucura-Oprescu anunță adoptarea legii pentru protejarea companiilor strategice românești

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, o lege privind protejarea intereselor naționale în activitatea economică, inițiată de parlamentari social-democrați, printre care și deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu.

Parlamentarul argeșean susține că actul normativ vine ca un demers de a împiedica înstrăinarea unor companii de stat considerate esențiale pentru economie și siguranța națională.

”Nu vânzării companiilor strategice românești!
Legea pe care am inițiat-o împreună cu alți colegi parlamentari social-democrați a fost adoptată ieri (n.n.: miercuri, 27 mai) de Camera Deputaților, cameră decizională. Am votat fiind sigură că România trebuie să-și apere companiile de stat profitabile, așa cum face majoritatea statelor europene.
Prin acest vot am pus o frână de urgență în fața tentativei netransparente a Guvernului interimar și ilegitim de a ceda în grabă și la prețuri subevaluate companii cu rol esențial din sectoarele energetic, bancar sau de apărare.
Mesajul președintelui PSD Sorin Grindeanu este foarte clar: ”Când te gândești să vinzi CEC, RomGaz, TransGaz, Aeroportul București, Portul Constanța, Transelectrica, Hidroelectrica, toate aceste companii sunt pe plus, sunt companii profitabile, care aduc în fiecare an venituri și dividende la bugetul de stat. Să încerci să vinzi pe ultima sută de metri aceste companii, asta înseamnă de fapt să furi toată cămara”.
Mulțumim, Daniel Cătălin Zamfir, atât pentru elaborarea proiectului, cât și pentru preocuparea constantă ca această lege să devină realitate!”, a scris parlamentarul pe pagina sa de Facebook.
Detalii privind conținutul și parcursul legislativ al PL-x 376/2026 – Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică – puteți găsi AICI.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primarul Marcel Radi: ”Ani de zile au trăit cu noroiul la poartă. ​Astăzi am început…
Primarul Marcel Radi: ”Ani de zile au trăit cu noroiul la poartă. ​Astăzi am început…

Respectul pentru cetățeni începe de la poarta fiecăruia. ​Știm cu toții cât au îndurat locuitorii de pe strada Viorelelor. Ani…

Deputatul Ovidiu Popa prezintă în câteva cifre dezastrul guvernării Bolojan
Deputatul Ovidiu Popa prezintă în câteva cifre dezastrul guvernării Bolojan

100 de zile în care România a mers din rău în mai rău sub conducerea unui guvern demis care refuză…

APAVIL SA scoate la concurs un post de post de electrician în cadrul Sectorului Drăgășani
APAVIL SA scoate la concurs un post de post de electrician în cadrul Sectorului Drăgășani

Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: proba scrisă se va susține în data…

Muzeul Memorial ,,Nicolae Bălcescu”, gazdă a vernisajul expoziției ,,Icoană. Simbol și Suflet”-Simona Nicoleta Văduva
Muzeul Memorial ,,Nicolae Bălcescu”, gazdă a vernisajul expoziției ,,Icoană. Simbol și Suflet”-Simona Nicoleta Văduva

Pe data de 14 august 2026, vă invităm la vernisajul expoziției ,,Icoană. Simbol și Suflet”, ce va avea loc la…

APAVIL SA scoate la concurs două posturi de instalator  în cadrul Sectorului Olănești, Centrul Exploatare Rm.…
APAVIL SA scoate la concurs două posturi de instalator  în cadrul Sectorului Olănești, Centrul Exploatare Rm.…

Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria pentru care candidații…