Concerte, conferințe, lansări de carte și dans sportiv: săptămână plină la Centrul Cultural Pitești

De la concerte și conferințe literare până la dezvoltare personală și competiții de dans sportiv, Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 11-17 mai, o săptămână plină de evenimente dedicate publicului de toate vârstele. Manifestările vor avea loc în Sala Ars Nova de la Casa Cărții și la Sala Sporturilor, iar unele pot fi urmărite și online, pe pagina de Facebook și pe site-ul instituției.

Seria evenimentelor începe luni, 11 mai, de la ora 17.00, cu spectacolul vocal-instrumental „Zile de foc și nopți cu lună plină”, susținut de copiii și tinerii Școlii de Muzică „Magia Muzicii by Buștean Family”, coordonați de profesorii Victor-Cristinel Buștean și Irina-Andreea Buștean.

Marți, 12 mai, de la ora 13.00, are loc o nouă întâlnire a Cenaclului „Armonii Argeșene”, coordonat de scriitorul Adrian Mitroi, președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș.

Tot marți, de la ora 17.00, în cadrul proiectului „Colocviile Municipiului Pitești”, scriitorul și editorul Lucian Pricop va susține conferința „Jurnalele contrafăcute. O istorie a autenticității simulate”. Potrivit coordonatorului proiectului, scriitorul Leonid Dragomir, discuția va urmări modul în care jurnalul intim, considerat mult timp „forma supremă a sincerității”, a devenit de-a lungul timpului un teren fertil pentru falsuri și mistificări literare. Vor fi aduse în discuție exemple celebre, de la „jurnalele lui Adolf Hitler” până la cazuri recente din mediul digital, conferința propunând o reflecție asupra felului în care autenticitatea poate deveni „un efect cultural produs de convenții narative și de dorința publicului de a accesa adevărul”.

Miercuri, 13 mai, de la ora 11.00, profesorul și eminescologul Lucian Costache susține prelegerea „Farmecul și înțelepciunea limbii române istorice și poporane (IV)”, în cadrul proiectului „Teme Culturale în Emoții Raționale”. „Continuăm incursiunea în celula Simfoniei Supreme a Literaturii și Limbii Române, Luceafărul Eminescian”, spune Lucian Costache, care vorbește despre necesitatea descifrării „farmecului și înțelepciunii limbii române profunde” pentru a înțelege universul eminescian.

În aceeași zi, de la ora 16.00, muzeograful și scriitorul Octavian Dărmănescu lansează ediția electronică a volumului „Biserica domnească din Pitești. 370”, în cadrul proiectului „Biografii de Excepție”. Evenimentul marchează 370 de ani de la zidirea Bisericii Domnești „Sf. Gheorghe”, monument medieval salvat de la demolare în anii ’60. Autorul amintește că lăcașul „povestește însăși istoria urbei”, fiind martor al unor momente importante din istoria Piteștiului și „singurul monument medieval rămas în urma sistematizării din anii șaizeci”.

Joi, 14 mai, de la ora 15.00, proiectul de dezvoltare personală „Viața merge înainte!” propune dialogul cu tema „Tăcere”, avându-i invitați pe Amalia Roșu Laurențiu și Mircea Laurențiu. Potrivit organizatorilor, tema este „o invitație în spațiul lăuntric, în mijlocul unei societăți zgomotoase”, o întâlnire dedicată introspecției și echilibrului interior.

Tot joi, de la ora 17.00, psihologul clinician și meloterapeutul Anișoara Anghel va susține prelegerea „Meloterapia în autism”, în cadrul proiectului „Timp pentru echilibru interior cu Anișoara Anghel”. Evenimentul va aborda modul în care muzica poate deveni „un canal real de comunicare” pentru copiii cu autism și va include și un moment artistic oferit de un tânăr cu autism, după 13 ani de terapie și pregătire.

Weekendul aduce la Sala Sporturilor din Pitești cea de-a 38-a ediție a Concursului Național de Dans Sportiv „Cupa României – Dansul Florilor”, coordonat de coregraful și arbitrul internațional Alfred Schieb. Competiția, organizată în parteneriat cu Federația Română de Dans Sportiv și Primăria Pitești, reunește 600 de concurenți de la 40 de cluburi din țară.

Sâmbătă, 16 mai, de la ora 9.00, are loc concursul național de dans sportiv, cu probe standard și latino – de la vals lent și tango până la samba, rumba și jive. Duminică, 17 mai, tot de la ora 9.00, este programat concursul dedicat promovării tinerelor talente, cu secțiuni precum Latino Show, dans modern, streetdance, majorete, balet și gimnastică. Copiii și pensionarii beneficiază de intrare liberă.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Astăzi se oprește apa în comuna Râca. Apă Canal anunță lucrări până seara!
Astăzi se oprește apa în comuna Râca. Apă Canal anunță lucrări până seara!

Locuitorii din satul Bucov, comuna Râca, vor avea furnizarea de apă potabilă întreruptă luni, 11 mai 2026, pentru o perioadă…

În această seară, program Enescu, la Filarmonica Pitești
În această seară, program Enescu, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează luni, 11 mai, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral cu pagini enesciene susținut de…

Tovarășul Bolojan și sinistra sa soție Fritz
Tovarășul Bolojan și sinistra sa soție Fritz

Oamenii mai săraci și cu acces limitat la educație și-au găsit idolul în persoana celui care le-a spus că se…

Mioveni, Capitala Portului Popular Românesc!
Mioveni, Capitala Portului Popular Românesc!

Mioveniul a fost astăzi gazda unei adevărate sărbători a tradițiilor românești. Sute de argeșeni și nu numai au luat parte…

Restricții de trafic astăzi la Mioveni, pentru Parada Costumului Tradițional
Restricții de trafic astăzi la Mioveni, pentru Parada Costumului Tradițional

Șoferii care circulă astăzi prin Mioveni trebuie să știe că traficul rutier va fi restricționat timp de câteva ore pe…