Piteștiul, din nou pe harta marilor evenimente teatrale: începe Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, ediția a XXIX-a

La Pitești, primăvara aduce cu ea nu doar culoare, ci și emoție, un sentiment care, grație Festivalului Internațional al Teatrului de Studio este resimțit, la cote înalte, de toți iubitorii de artă scenică vie.

Ajuns la cea de-a XXIX-a ediție, cel mai important eveniment artistic al sezonului, organizat de Teatrul „Alexandru Davila”, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș reprezintă, mai ales prin trăinicia sa, un argument solid în favoarea acestui mod de exprimare artistică, singurul care ajunge la public în formă autentică. Transmis fie prin dialog, fie prin monolog, mesajul cu care teatrul de studio îmbogățește spectatorul este întotdeauna necesar, dar nu întotdeauna confortabil. Fiind atât de aproape de public, teatrul de studio și-a clădit reputația unui teatru al emoțiilor reale, al respirației, al expresiei care nu poate fi ascunsă niciunei priviri. Tocmai de aici apare consistența sa, valoarea sa.

Ediția din 2026 își va surprinde admiratorii cu o temă care provoacă la reflecție interioară. „Însingurare” nu face trimitere doar la un personaj de pe scenă, ci se răsfrânge asupra privitorului ca o extensie emoțională cu impact covârșitor.

Zece dintre serile lunii mai (în perioada 14–24) vor fi dedicate acestei stări interioare, acestei trăiri pe care poeții au versificat-o, dramaturgii au exploatat-o, iar spectatorii o pot savura sub forma unor spectacole care fac pledoarie pentru un festival al cărui prestigiu nu mai poate fi pus la îndoială.

Timp de două săptămâni, orașul Pitești va fi, din nou, o destinație artistică importantă pentru iubitorii de teatru, care vor avea șansa de a se delecta cu producții de înaltă ținută, variate ca stil și semnate de regizori consacrați.

Ne vor onora cu prezența importante trupe din țară (Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Mic din București, Teatrul de Artă Deva, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești) și din străinătate (Compania CHIEN DE PIQUE din Franța și Teatrul „Alexie Mateevici” din Chișinău, Republica Moldova), care, alături de Teatrul „Alexandru Davila”, vor crea atmosfera unică, specifică teatrului de studio.

Invităm publicul să pătrundă în culisele emoției unde scena este pregătită pentru spectacole care vor surprinde și inspira.

Programul festivalului, detalii despre fiecare spectacol, precum și bilete pe https://share.google/cO5T9CknCKQFc3hz9 și pe www.teatruldavila.ro

De asemenea, biletele se pot achiziționa și de la Agenția Teatrului.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noapte de coșmar într-un bloc din Alunu: un bărbat a murit, iar soția lui a…
Noapte de coșmar într-un bloc din Alunu: un bărbat a murit, iar soția lui a…

O noapte care i-a scos din case pe locatarii unui bloc din Alunu. Puțin după ora 3:00, pompierii au fost…

Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…
Constantin Rădulescu: Investiție de 1,7 milioane de lei la Spitalul TBC Mihăești. Lucrările la clădirea…

O NOUĂ INVESTIȚIE FINALIZATĂ: Clădire medico-administrativă la SPITALUL MIHĂEȘTI! ​ Am fost astăzi la Spitalul TBC Mihăești, unde s-au finalizat…

Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea
Bărbat de 33 ani, mort într-un accident pe DN 67, în Vâlcea

Un grav accident rutier s-a produs în această seară pe DN 67, în localitatea Budești. În coliziune au fost implicate…

Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)
Anunț Spitalul Orășenesc Horezu: Concurs pentru ocuparea unui post de Asistent medical generalist (PL)

A.) Spitalul Orășenesc Horezu cu sediul în Horezu, str. A. I. Cuza nr. 4, județul Valcea, organizează concurs, pentru ocuparea…

Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare
Primăria Horezu va restaura, cu fonduri europene, Biserica Urșani, aflată într-un grad avansat de degradare

Imaginile de mai jos surprind starea actuală a Bisericii Urșani, evidențiind gradul avansat de degradare al turlelor, pereților exteriori, învelitorii…