Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul orașului

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi fiind incluse 14 puncte care vizează atât reorganizarea unor structuri administrative, cât și investiții importante în infrastructura educațională și gestionarea patrimoniului municipiului.

Printre cele mai importante proiecte ce urmează să fie dezbătute se numără analiza modului de gestionare a serviciilor publice și a serviciilor de utilitate publică din oraș, dar și măsurile prealabile pentru înființarea unei societăți comerciale cu asociat unic Municipiul Pitești, prin reorganizarea activității Administrației Domeniului Public.

Pe masa consilierilor locali se află și mai multe proiecte care vizează reorganizarea aparatului administrativ, în contextul aplicării prevederilor OUG nr. 7/2026. Este vorba despre măsuri privind numărul maxim de posturi, dar și aprobarea noilor organigrame pentru Direcția de Evidență a Persoanelor și Poliția Locală Pitești.

Un alt capitol important al ședinței este cel al investițiilor în unitățile de învățământ. Vor fi supuse aprobării devizele actualizate pentru reabilitarea sălilor de sport de la Colegiul Național I.C. Brătianu, Liceul Teoretic Ion Barbu și Școala Gimnazială Mihai Eminescu, după finalizarea procedurilor de achiziție publică.

De asemenea, consilierii vor discuta și proiecte ce țin de patrimoniul local, inclusiv transmiterea unui teren către Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, precum și transferul unui alt teren din administrarea municipiului în cea a Consiliul Județean Argeș.

Pe ordinea de zi figurează și aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru construirea unui imobil de locuințe colective pe strada Gârlei.

Documentul integral cu proiectele supuse dezbaterii în ședința de astăzi este disponibil la linkul de mai jos:

https://www.primariapitesti.ro/aprilie-2026-edinta-ordinara-14042025-ora-15-p2727

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Începând cu 1 octombrie 2026, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Ștefănești primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru…

“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și…
“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și…

Toamna are… gust, culoare și tradiție la Muzeul Golești din Ștefănești. Ediția a V-a a târgului “Rod cu Spor” aduce…

Două filme la Cinematograful „Mircea Diaconu”, în weekend: „Duminicile” și „Dosarele orașului alb”
Două filme la Cinematograful „Mircea Diaconu”, în weekend: „Duminicile” și „Dosarele orașului alb”

Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectat în premieră filmul…

Săptămâna Europeană a Sportului, marcată printr-o competiție de minifotbal la Topoloveni
Săptămâna Europeană a Sportului, marcată printr-o competiție de minifotbal la Topoloveni

Firmele și instituțiile din Topoloveni au marcat Săptămâna Europeană a Sportului printr-o competiție amicală de minifotbal. Pe teren s-au întâlnit…

Un cârpaci politic: deputatul Antonio-Gabi Popescu
Un cârpaci politic: deputatul Antonio-Gabi Popescu

Vă rog să nu vă supărați pe mine, dar nu îi înțeleg, ca să nu spun mai mult, pe oamenii…