Vești bune pentru contribuabili: reducerile la impozite se aplică tot anul 2026, iar unele taxe locale au fost diminuate sau eliminate

Vineri, 13 martie 2026, în cadrul ședinței extraordinare a Guvernului, a fost adoptată OUG nr. 17/2026, act normativ prin care a fost modificată OUG nr. 9/2026. Noile prevederi stabilesc că reducerile acordate persoanelor cu dizabilități (persoane încadrate în grad de handicap grav și accentuat), precum și reducerile aplicate în funcție de vechimea clădirii, se aplică pentru întregul an fiscal 2026. Astfel, termenul de aplicare a acestor facilități a fost extins, acestea urmând să fie acordate pentru tot anul 2026, și nu începând cu data de 1 martie 2026, așa cum prevedea anterior OUG nr. 9/2026. OUG nr. 17/2026 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în seara zilei de vineri, în jurul orei 22:00.

Direcția Impozite și Taxe Locale Pitești informează cetățenii că au fost implementate în aplicația informatică următoarele reduceri:

– 25% asupra impozitului pe clădiri și impozitului pe teren aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap accentuat și, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap accentuat;

– 25% asupra impozitului pe mijloacele de transport cu capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cmc, aflate în proprietatea persoanelor cu handicap accentuat și, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap accentuat;

– 50% asupra impozitului pe clădiri și impozitului pe teren aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav și, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav;

– 50% asupra impozitului pe mijloacele de transport cu capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cmc, aflate în proprietatea persoanelor cu handicap grav și, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav;

– asupra valorii impozabile cu 15% pentru pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 50 de ani și 100 de ani inclusiv, în cazul persoanelor fizice;

– asupra valorii impozabile cu 25% pentru clădirea care are o vechime de peste 100 de ani, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință, în cazul persoanelor fizice.

În cazul persoanelor cu handicap grav, handicap accentuat și, respectiv, al reprezentanților legali, care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal 2025, reducerea de la plata impozitului pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii pentru reducerea impozitului, pe baza documentelor justificative anexate la cerere.

În ședința extraordinară din data de 12 martie 2026, Consiliul Local al Municipiului Pitești a adoptat Hotărârea nr. 105/2026 privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 180/24.04.2025 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale aplicabile în anul fiscal 2026, cu modificările și completările ulterioare. Prin această hotărâre au fost reduse sau eliminate mai multe cote adiționale, astfel:

• reducerea cotei adiționale de la 20% la 10% în cazul impozitului/taxei pe clădiri datorat de către persoanele juridice;

• eliminarea:
-cotei adiționale de 20% în cazul impozitului pe spectacole, datorat de către persoanele fizice și persoanele juridice;
-cotei adiționale de 50% în cazul taxei pentru eliberarea autorizaţiei sanitare de funcţionare;
-cotei adiționale de 25% în cazul taxei pentru eliberarea atestatului de producător, respectiv pentru eliberarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol;
-cotei adiționale de 20% în cazul taxei pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă.

Impozitele și taxele locale plătite în cuantum mai mare de contribuabili, se regularizează, sumele respective urmând să fie considerate în contul obligațiilor fiscale restante ori următoare, sau să fie restituite celor îndreptățiți, la cerere, conform reglementărilor legale în vigoare.

Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, impozitului pe terenuri, impozitului pe mijloacele de transport, datorat pentru întregul an fiscal 2026, de către persoanele fizice și persoanele juridice, până la data de 31 martie 2026 inclusiv, se acordă o bonificaţie de 10%.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Producătorilor și comercianților li…
Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Producătorilor și comercianților li…

Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii; producătorilor și comercianților li s-au oferit variante de relocare,…

Vâlcean reținut în Dolj după ce ar fi furat 2.600 de litri de motorină din…
Vâlcean reținut în Dolj după ce ar fi furat 2.600 de litri de motorină din…

Un bărbat de 30 de ani, din Bălcești, județul Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

Impact în lanț pe DN 7. O femeie a ajuns la spital
Impact în lanț pe DN 7. O femeie a ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate o autoplatformă, un autoturism și un TIR s-a produs în această dimineață,…

Biciclist de 74 de ani, mort după ce a fost lovit de o mașină
Biciclist de 74 de ani, mort după ce a fost lovit de o mașină

Un bărbat de 74 de ani, din comuna Stoenești, județul Olt, a murit după ce bicicleta pe care se afla…

129 km/h pe un drum cu limită de 50. Un șofer de 21 de ani…
129 km/h pe un drum cu limită de 50. Un șofer de 21 de ani…

Un tânăr de 21 de ani, din Pitești, a fost prins de polițiștii rutieri circulând cu 129 km/h pe DJ…