Încep prin a preciza că în terapia psihologică cererile de fotografii intime, utilizarea limbajului sexual explicit și direcționarea terapiei exclusiv spre viața sexuală a pacientului fără consimțământ clar — contravine principiilor deontologice standard în profesie (respect, confidențialitate, grija pentru vulnerabilitatea clientului).

Fiindcă mulți au fost stupefiați de cazul psihologului Ion Duvac, cel care unor femei venite să caute ajutor pentru depresie le spune că sunt „bunăciune în draci” sau „f*tăcioasă în draci”, iar „tratamentul” propus, botezat cinic „Metoda Ion”, ar consta în 5-6 bărbați disponibili pentru sex, câtă vreme pentru anxietate și dureri ovariene, ar trebui „sex multiorgasmic”, aș vrea să propun unele explicații, în afara celei clasice precum că omul este în mod cert un libidinos jalnic.

(Desigur, am în vedere prezumția de nevinovăție și doar presupun că faptele sunt reale).

M-am uitat pe CV-ul individului. A absolvit câteva facultăți, prima fiind una de ”socio-psiho-pedagogie”, înființată în 1990. Trebuie avut în vedere faptul că în 1977, psihologia a fost desființată ca disciplină de învățământ, Institutul de Psihologie a fost și el scos din peisaj, practic, psihologia a devenit o știință vag tolerată, aproape interzisă, până după căderea regimului comunist. Acest hiatus din istoria psihologiei românești a lăsat urme, catedrele s-au desființat, cercetarea a încetat, așadar absolventul Ion Duvac a făcut primii pași universitari pe un teren aproape viran.

Reînființarea învățământului universitar psihologic a adus o altă problemă. Dacă până în 1977, viziunea în terapie era una axată, în mod tacit, pe psihanaliză și pe teste de psihologia profunzimilor precum Szondi și Rorschach, după 1990, psihologia a trecut la terapia cognitiv – comportamentală, practicată în întregul Occident, dar a făcut-o excesiv și reducționist, așa cum se întâmplă la toți neofiții, vor să fie mai catolici decât Papa. De la interpretarea holistică a psihismului, s-a ajuns la a-l considera ”black box”, totul rezolvându-se comportamental, testele proiective sunt înlocuite de instrumente psihometrice standardizate, auto-raportate și structurate, considerate mai fiabile și mai valide.

Pentru psihologii care au renunțat la cerința de a avea un fundament cultural umanist solid, meseria a devenit una de rutină, constând în completarea de grile și chestionare.

Trebuie spus că deși oficial psihologia rămâne o știință independentă ideologic și liderii profesiei nu ar recunoaște-o în veci, curentele progresist și woke au jucat un rol în transformarea terapiei într-un fel de dialog curat și uscat, intuiția, talentul terapeutului, perspectiva fenomenologică și existențialistă dispărând din peisaj.

Au contat enorm, în Occident, banii, casele de asigurări de sănătate preferând să deconteze TCC, adică terapia cognitiv – comportamentală, mai rapidă, mai ieftină. Nimeni din domeniu nu ar recunoaște că puțin dai, puțin primești.

Pe lângă această adaptare comercială a psihologiei, libertatea, care în acest caz a fost dusă la extrem, a făcut ca în societățile vestice să prolifereze așa-zișii terapeuți calificați pe internet, coach-ii, mentorii, consilierii. Mă gândesc că Ion Duvac și-a zis că dacă tot au invadat impostorii câmpul terapiei, măcar să se aleagă și el cu ceva benificii sexuale.

 ”Marele” terapeut despre care discutăm a cam rămas în brațe cu scheletul psihologiei, așa cum bătrânul lui Hemingway rămăsese cu scheletul peștelui. Plictisit probabil de completarea instrumentelor psihometrice standardizate, auto-raportate și structurate, individul a încercat ceva pe cont propriu.

Poate m-ați întreba care este situația psihologiei în alte culturi decât în cele occidentale, și aș preciza că modelele tradiționale, spirituale, comunitare sau psihodinamice prevalează. Deși ar merita un studiu aprofundat, aparte, risc să spun că dacă MAGA prinde rădăcini, atunci și psihologia clinică din Occident se va întoarce la o abordare mai puțin seacă. Câtă vreme omul este văzut însă ca un număr și izolat de familie și societate, când protecția datelor exacerbată restricționează anamneza, când a fi interzis să discriminezi devine sinonim cu interdicția de a despărți oamenii sănătoși de cei nesănătoși psihic, psihologia ca știință și terapie va fi limitată.

Probabil că ați observat deja tendința mea de a compătimi fractura din destinul psihologiei românești. Poate nu mă credeți, dar faptul că milioane de români nu și-au putut da seama că un escroc vrea să devină președinte are drept cauză și precaritatea învățământului psihologic de la noi din urmă cu 20 – 30 de ani. În societate nu s-a mai discutat despre psihologie, nu s-au mai folosit noțiunile de bază ale acestei științe, oamenii nu au mai crezut că există posibilitatea depistării obiective a impostorilor, în cazul nostru politic, al Impostorului.

Ion Duvac a ajuns lider în psihologia românească și pentru că la noi promovarea dubioasă se simte bine într-un domeniu care se ocupă de ceva atât de inafabil precum sufletul.

Cazul despre care discut traumatizează statutul psihologului și ceva trebuie făcut pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple. În admiterea la facultăți de profil poate ar fi cazul unei selecții prin metode care să îmbine clasicul și modernul, cercetarea profunzimilor, nu doar a comportamentelor, evaluarea, nu doar autoevaluarea.

O societate sănătoasă, democratică, are nevoie de cultură psihologică și de psihologi adevărați, liberi să pună degetul pe rană, să identifice comportamentele deviante și patologice.

De ce? Fiindcă prea des reușesc sociopații să facă figură de oameni cumsecade, iar această situație dăunează grav României.

Gheorghe Smeoreanu