PSD Argeș continuă dezvoltarea localităților: contracte semnate pentru apă, canalizare și iluminat public

Noi investiții pentru dezvoltare în Argeș. Contractele au fost semnate!
Continuăm proiectele de dezvoltare a localităților argeșene! Astăzi, în sala mare de ședințe a Consiliului Județean Argeș, au fost semnate câteva zeci de de finanțare pentru proiecte de iluminat public, apă și canalizare, investiții care înseamnă condiții mai bune de trai pentru zeci de mii de argeșeni. Alte contracte sunt pregătite pentru etapa următoare.
Investițiile însumează aproape 138 de milioane de lei:
– 8 proiecte pentru apă și canalizare
– 38 de proiecte pentru iluminat public
Semnarea contractelor a avut loc în prezența președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a președintelui Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, a chestorului Camerei Deputaților, Simona Bucura Oprescu, a prefectului județului Argeș, Făcăleaţă Ioana, a deputatului Cătălin Mîndroc, a directorului general adjunct AFM, Mălin Paicu, a administratorului public al județului, Cristian Puiu, și a vicepreședinților Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu și Marius Nicolaescu.
Contractele au fost semnate de primari din județul Argeș, parteneri direcți în acest efort comun de dezvoltare.
Iluminat public – contracte semnate în următoarele localități: Hârsești, Budeasa, Micești, Davidești, Albeștii de Muscel, Căteasca, Corbi, Bughea de Sus, Cetățeni, Buzoești, Cepari, Nucșoara, Arefu, Corbeni, Beleți-Negrești, Recea, Slobozia, Micești, Poienarii de Muscel, Dobrești, Nucșoara, Priboieni, Pietroșani, Hârtiești, Arefu, Schitu Golești, Buzoești, Cepari, Bârla, Băbana.
Apă și canalizare – contracte semnate pentru: Costești, Hârtiești, Tigveni, Boteni, Bălilești, Bârla, Hârsești.
În perioada următoare vor fi semnate noi contracte de finanțare pentru iluminat public în: Râca, Valea Mare Pravăț, Cotmeana, Valea Iașului, Hârtiești, Popești, Vedea, Lerești, Brăduleț, Cuca, Stâlpeni și pentru apă și canalizare în Hârsești, Bârla, Suseni.
„Argeșul este unul dintre județele fruntașe la accesarea fondurilor din bugetul AFM.
Îi mulțumesc domnului Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș (PSD), pentru colaborarea deschisă și pentru sprijinul acordat proiectelor locale. Parteneriatul dintre AFM și administrația județeană este esențial pentru ca aceste investiții să se transforme rapid în rezultate.
Aprecieri și doamnei deputat PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu, pentru implicarea în organizarea evenimentului de astăzi și pentru sprijinul acordat în realizarea întâlnirii cu primarii din județ. Continuăm să fim aproape de Argeș și de toate comunitățile care vor să construiască un viitor mai bun”, a transmis Florin Bănică.
„Ceea ce se întâmplă aici, ca și în cazul majorității proiectelor de dezvoltare pentru Argeș, este rezultatul unei munci de echipă: Consiliul Județean Argeș, primarii și parlamentarii de Argeș. PSD Argeș susține continuarea investițiilor în comunitățile locale într-un ritm accelerat”, a afirmat Ion Mînzînă.
„Cele mai importante investiții într-o localitate sunt cele care cresc calitatea serviciilor publice. Când acestea există, cresc și șansele de a atrage investitori și locuri de muncă mai aproape de casă. Felicit toți primarii care au semnat și pe cei care vor intra în etapa următoare și îi asigur de tot sprijinul meu și al colegilor mei parlamentari”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
„Felicit primarii care au muncit pentru a avea proiecte eligibile. Acolo unde există voință și perseverență, apar rezultatele. Munca în echipă produce beneficii concrete pentru argeșeni”, a subliniat Ioana Făcăleață.
Cu acest prilej, au avut loc și discuții aplicate despre problemele concrete din localitățile argeșene și despre modul în care proiectele AFM pot răspunde rapid nevoilor reale ale comunităților. PSD Argeș continuă munca în echipă pentru dezvoltarea județului!
PSD ARGEȘ
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Premieră la Teatrul ”Anton Pann”: „Cine este omul acesta?” de Gheorghe Smeoreanu, regia Mateea Marin…
Premieră la Teatrul ”Anton Pann”: „Cine este omul acesta?” de Gheorghe Smeoreanu, regia Mateea Marin…

PREMIERĂ LA TEATRUL ANTON PANN , 17 ȘI 18 OCTOMBRIE 2026, SALA STUDIO, ORA 19:00 CINE ESTE OMUL ACESTA? de…

Punctul de încasare a taxelor și impozitelor Ștefănești-Blocuri nu are program cu publicul până pe…
Punctul de încasare a taxelor și impozitelor Ștefănești-Blocuri nu are program cu publicul până pe…

Punctul de încasare a taxelor și impozitelor locale din zona Ștefănești-Blocuri nu are program cu publicul până pe 13 octombrie.…

Două spectacole de muzică și tradiție, în această săptămână, la „Toamna piteșteană”
Două spectacole de muzică și tradiție, în această săptămână, la „Toamna piteșteană”

În cadrul festivalului „Toamna piteșteană”, în Piața „Vasile Milea” din Pitești vor avea loc, joi și vineri, 8 și 9…

Ștafeta Veteranilor Invictus pleacă miercuri din Vâlcea. Participanții vor merge pe DN 64, spre Olt
Ștafeta Veteranilor Invictus pleacă miercuri din Vâlcea. Participanții vor merge pe DN 64, spre Olt

Cea de-a XIII-a ediție a Ștafetei Veteranilor Invictus își continuă parcursul simbolic prin țară și se pregătește să părăsească miercuri,…

Vâlcea: Trafic închis pe A1 până pe 19 decembrie. Mașinile sunt deviate pe DN 7
Vâlcea: Trafic închis pe A1 până pe 19 decembrie. Mașinile sunt deviate pe DN 7

Circulația rutieră este închisă pe Autostrada A1, pe sectorul dintre nodurile Boița și Șelimbăr/Cisnădie, până pe 19 decembrie 2026, pentru…