Cornel Lazar si baba lui Savonarola –

Politician marunt, component al grupului de caracude politice care dau voios din coada in urma grupului de rechini ai Uniunii Social-Liberale, domnul Cornel Lazar se vede obligat sa-si marcheze prezenta si importanta ca sef al conservatorilor argeseni, obligatie de care se achita prin declaratii scurte si la obiect. Desi e caracuda, domnul Lazar musca insa ca o baracuda dornica de singe pedelist:
„Este imposibil ca cei de la putere sa se reabiliteze. Au facut mult rau prin masurile pe care le-au impus”, zice domnia sa, citat de presa din Pitesti.

Spre deosebire de potopul de vorbe cu care, de exemplu, parlamentarii PSD de Arges imbraca aceeasi idee, declaratia lui Cornel Lazar este o bijuterie de laconism, lucru pentru care nu putem decit sa-i fim recunoscatori, pentru ca nu ne maninca timpul cu interminabile pomelnice, asa cum o face deputatul Radu Vasilica. Decit vorbe multe si idei putine, mai bine vorbe putine si idei putine. Doamnul Cornel Lazar are insa si idei proprii si cu asta ne apropiem de punctul culminant al activitatii sale politice la conservatori: ideea era ca pentru alegerile de anul viitor, Uniunii ii lipseste un slogan, o lozinca adica. Si domnul Lazar vine cu propunerea:

Trebuie ca sloganul sa fie „Opriti exodul!”

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un adolescent de 17 ani a murit după ce mașina pe care o conducea, fără…
Un adolescent de 17 ani a murit după ce mașina pe care o conducea, fără…

Un adolescent de 17 ani a murit, în noaptea de duminică spre luni, într-un accident produs pe strada Milcov din…

Hai să-l înjurăm și noi pe Ion Mînzînă!
Hai să-l înjurăm și noi pe Ion Mînzînă!

De ce nu?   Observ că vreo doi, trei colegi îl înjură pe președintele CJ Argeș și afirmă că cine…

Mulțumiri publice ! Ion Dumitru, primarul din Albota, mi-a salvat cabana de la incendiu
Mulțumiri publice ! Ion Dumitru, primarul din Albota, mi-a salvat cabana de la incendiu

Când doi consăteni se ceartă, e bine să nu te bagi.   Se ceartă ca chiorii domnul Gabi Matei, proprietarul…

Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor în containerele îngropate!
Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor în containerele îngropate!

Cum se folosesc containerele îngropate? Apăsați pedala din dreapta jos a containerului sau acționați mânerul din partea de sus a…

Un vâlcean și-a dat foc la casă, apoi s-a încuiat într-o anexă. Polițiștii l-au scos…
Un vâlcean și-a dat foc la casă, apoi s-a încuiat într-o anexă. Polițiștii l-au scos…

Un incendiu izbucnit duminică după-amiază într-o gospodărie din comuna Făurești s-ar fi putut transforma într-o tragedie. Un bărbat de 50…