Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

            Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, săptămâna aceasta, ultima campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. 

            Campania se derulează începând de joi, 11 decembrie, ora 14:00, până vineri, 12 decembrie, ora 13:00.

            Piteștenii pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse la dispoziție în următoarele puncte de colectare:

  • Găvana II, str. Alunului bl. A41 (lângă P.T.);
  • Expo Parc, bl. 8-9 (P.T.);
  • Trivale, Complex II, P.T. 608;
  • Popa Șapcă, bl. D13-Z3, P.T. 405;
  • Craiovei – Negoiu;
  • Tudor Vladimirescu, bl. D4-P20;
  • Banat, bl. B17 (biserică);
  • Războieni – Complex Piață.

            Deșeurile care se pot depozita în containerele puse la dispoziție sunt: mobilier, canapele, saltele, dulapuri, birouri, scaune, banchete, etajere, comode, mese de cafea, mese de toaletă, rafturi, echipamente electrice și electronice, televizoare, frigidere, aparate de radio, cuptoare cu microunde, aparate de cafea, aspiratoare, mașini de spălat, computere etc.

            Deșeurile care nu se pot depozita în containerele puse la dispoziție, în cadrul acestei campanii, sunt: deșeuri provenite din construcții, vegetale, periculoase, reziduale, reciclabile, componente auto (ex:parbrize, anvelope) etc.

            Abonații casnici pot opta pentru predarea deșeurilor voluminoase și DEEE, direct din fața porții, în baza unei solicitări. Solicitările de colectare se vor face la numărul de telefon 0248/636 535 până în data de 11 decembrie, ora 14:00, urmând a fi ridicate în intervalul 15 – 19 decembrie.

            Pentru informații suplimentare, despre această campanie, adresați-vă operatorului, la numărul de dispecerat: 0248/636 535.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eleganță într-un decor de poveste: Revelion 2027 la Hotel Olănești&Spa Medical!
Eleganță într-un decor de poveste: Revelion 2027 la Hotel Olănești&Spa Medical!

Încheie anul cu momente speciale și întâmpină 2027 cu energie, relaxare și voie bună doar  la Hotel Olănești&Spa Medical. Te…

Argeșean prins când încerca să fenteze examenul auto
Argeșean prins când încerca să fenteze examenul auto

Un bărbat de 34 de ani, din Păuleasca, a fost prins cu un sistem de comunicare la distanță în timp…

Primăria Râmnicu Vâlcea dă startul înscrierilor comercianților din Târgul „Decembrie Magic”
Primăria Râmnicu Vâlcea dă startul înscrierilor comercianților din Târgul „Decembrie Magic”

Primăria Municipiului lansează procedura de înscriere a comercianților care doresc să fie prezenți în cadrul Târgului „Decembrie Magic”, care se…

Pitești. Strada Smârdan, închisă până la sfârșitul anului pentru lucrări la rețeaua de apă
Pitești. Strada Smârdan, închisă până la sfârșitul anului pentru lucrări la rețeaua de apă

Circulația rutieră va fi închisă pe strada Smârdan din Pitești, în perioada 13 octombrie – 28 decembrie 2026, pe tronsonul…

Prins la volan cu autorizația provizorie expirată și fără RCA a rămas pieton
Prins la volan cu autorizația provizorie expirată și fără RCA a rămas pieton

Un tânăr de 26 de ani, din Râmnicu Vâlcea, s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de…