Publicul este invitat, între 23 și 26 octombrie, să se bucure de un nou program variat la Teatrul „Alexandru Davila” Pitești, unde scena se transformă într-un loc al trăirilor intense, al poveștilor cu tâlc și al întâlnirilor memorabile cu actorii îndrăgiți ai teatrului.
De la drama emoționantă „Înainte să-și ia zborul” și comedia actuală „Mă numesc Ioana Darc”, până la spectacolele pentru copii „Ursul păcălit de vulpe”, „Pinocchio” și „Prostia omenească”, weekendul se încheie cu o poveste despre visul american în „America nu crede în lacrimi”.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală sau online, iar fiecare reprezentație promite emoție, zâmbet și inspirație – așa cum doar teatrul știe să dăruiască.
Iată PROGRAMUL complet:
Joi, 23 octombrie
ÎNAINTE SĂ-ȘI IA ZBORUL
Ora 19:00 – Sala Studio „Liviu Ciulei”
Autor Florian Zeller
Traducerea Bogdan Budeș
Regia Irina Alexandra Banea
Durata spectacolului 1h 30 min.
Vârsta acceptată 12 +
Distribuția: Adrian Titieni, Daniela Butușină, Ioana Podăreanu, Luana Lute, Lia Deaconu, Vlad Popescu.
ÎNAINTE SĂ-ȘI IA ZBORUL (Avant de s’envoler) de Florian Zeller, apreciat dramaturg și regizor francez, este o tulburătoare poveste care are în centrul său un moment dramatic din viața unei familii. Florian Zeller propune de data aceasta un puzzle labirintic construit în jurul cuplului André/Madeleine, soț și soție, și a celor două fiice ale lor, Anne și Élise, care sosesc la un sfârșit de săptămână pentru ceea ce pare a fi înmormântarea mamei lor.
Îngrijorate pentru tatăl rămas singur, cele două fiice vin în casa copilăriei și încearcă să-și pregătească părintele pentru o nouă etapă. Azilul pare soluția potrivită din punctul lor de vedere și fac demersuri în acest sens.
André refuză categoric pentru că atât în universul real, cât și în cel imaginar, echilibrul său rămâne Madeleine, partenera de o viață, cea pe care o caută și o așteaptă permanent atunci când nu este prezentă în preajma lui.
Ceea ce părea o evidență — moartea mamei și a soției — este răsturnat însă în scena următoare: cine a murit, de fapt, Madeleine sau André? În mintea cui se petrece totul? A fiicelor? A tatălui? Ce e real și ce e imaginar?
Trecerea personajelor dintr-o situație în alta se petrece când delicat, când abrupt, agitat, pe măsura tensiunii interioare a fiecăruia, într-un joc al incoerenței pe care dramaturgul îl propune deopotrivă actorilor și publicului.
Deznodământul rămâne și el învăluit în același mister care caracterizează întreaga piesă. Numai André pare convins de faptul că
„În toiul furtunii,
Există mereu o pasăre care ne dă speranță,
Pasărea necunoscută:
Ea cântă înainte să zboare” (Poemul În cele mai tari furtuni din Roșeața matinalilor de Rene Char)
ÎNAINTE SĂ-ȘI IA ZBORUL este o producție care, deopotrivă, înduioșează și răscolește sufletul provocând publicul să facă punte între inimă și minte ca un ecou a ceea ce, prin măiestria regizorului și dedicarea actorilor, se întâmplă pe scenă, sub ochii lor.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală sau accesând următorul link
https://www.mystage.ro/bilete/inainte-sa-si-ia-zborul-4444/#/r=39343
Vineri, 24 octombrie
MĂ NUMESC IOANA DARC
Ora 19:00 – Sala Studio „Liviu Ciulei”
Autor Ilinca Stihi
Regia artistică și ilustrația muzicală Ilinca Stihi
Scenografia și creația videoproiecției Imelda Manu
Durata spectacolului 1h 40 min.
Vârsta acceptată 16 +
Imagini procesate cu ajutorul inteligenței artificiale (AI)
Distribuție: Mirela Dinu Popescu, Mirela Popescu, Cătălin Mirea.
Deși abordează o temă serioasă și mult dezbătută în societatea modernă, condiția femeii, spectacolul MĂ NUMESC IOANA DARC este o comedie, care cuprinde inserții din Virginia Wolf, Jeni Acterian, Carl Theodor Dreyer, Pușkin, La Bruyère, Talleyrand.
Ioana Darc nu este nici pe departe efigia la care numele său face întâmplător referire. Ea reprezintă atuurile și defectele oricărei femei și se caută pe sine navigând printre preconcepțiile pe care societatea i le repetă continuu. Textul deschide un dialog necesar despre ce înseamnă feminismul de fapt și măsura în care este cu adevărat important în societatea noastră. Spectacolul nu oferă concluzii, ci invită la reflecție.
Din construcția spectacolului nu lipsesc videoproiecțiile și un sound design elaborat, elemente tehnologice care accentuează trimiterile dramaturgului către noua perfecțiune artificială și lumile virtuale.
Ilinca Stihi conturează într-un mod ingenios personalitatea IOANEI DARC, o femeie divorțată, trecută de prima tinerețe, care își dorește, de voie și de nevoie, să se reinventeze, să se regăsească, să se transforme.
Astfel, Experimentul Femeia Perfectă căruia i se supune IOANA DARC devine atât o provocare pe care Ilinca Stihi o propune publicului spectator de a se interoga asupra convingerilor sale, cât și o comedie tandră despre descoperirea propriului adevăr.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală sau accesând următorul link
https://www.mystage.ro/bilete/ma-numesc-ioana-darc-4458/#/r=38604
Sâmbătă, 25 octombrie
URSUL PĂCĂLIT DE VULPE
Ora 11:30 – Sala Studio „Liviu Ciulei”
Adaptare de Carmen Călin după Ion Creangă
Regia artistică Nicolae Bănică
Scenografia Miriam Georgette Mihail
Muzica Valentin Ciobotea
Durata 40 min.
Vârsta acceptată 3 +
Distribuţia:
Mihai Savu, Olga Podaru, Gabriela Roșu, Aura Floroiu.
Hazul și necazul își dau întâlnire în savuroasa poveste ce face parte din universul creat de Ion Creangă. Cei mici au ocazia să vadă ,,în carne și oase” personajele care au făcut deliciul copilăriei de-a lungul multor generații.
URSUL PĂCĂLIT DE VULPE este o lecție de istețime predată celor mici, în cel mai captivant mod, de către actorii de la AȘCHIUȚĂ.
https://www.mystage.ro/bilete/ursul-pacalit-de-vulpe-1672/#/r=39348
PINOCCHIO
Ora 19:00 – Sala Mare
Autor Carlo Collodi
Dramatizarea și regia artistică Mihai Dumitrescu
Scenografia Elena Iorga
Coregrafia Ramona Titov
Muzica Marin Fagu
Durata 60 min.
Vârsta acceptată 3 +
Distribuţia: Teodora Colț, Olga Podaru, Aura Floroiu, Gabriela Roșu, Cristina Dumitru, Cristina Muscalu, Andreea Botescu-Boțîrcă, Cătălina Oance, George Slătioreanu, Ionuț Oanță, Mihai Savu.
Inspirat din capodopera lui Carlo Collodi, spectacolul ne poartă într-o aventură plină de culoare și emoție, unde fiecare întâlnire devine o lecție despre alegeri, greșeli, adevăr și curaj. Dintr-o bucată de lemn și o dorință arzătoare ia naștere un băiat neobișnuit, deoarece Pinocchio nu este făcut din carne și oase, ci din lemn, dar poartă în el o inimă curioasă. Meșterul Geppetto îl modelează cu iubire, iar Zâna îi oferă viață și o șansă rară: aceea de a deveni un copil adevărat.
Alături de Greierașul înțelept, sub privirea protectoare a Zânei și cu dorul neclintit al lui Geppetto, Pinocchio descoperă pas cu pas ce înseamnă să fii om. Încercările îl duc până în adâncurile mării, acolo unde o reîntâlnire îl face să înțeleagă adevărata valoare a iubirii și a responsabilității.
Povestea lui prinde viață într-un univers scenic vibrant, plin de muzică, fantezie și emoție.
Pinocchio nu este doar o poveste pentru cei mici, este un spectacol care cucerește prin imaginație și sensibilitate, este o lecție despre sinceritate, curaj și puterea de a deveni ceea ce visăm.
Ultimele bilete se pot achiziționa de la Agenția Teatrală sau accesând linkul
https://www.mystage.ro/bilete/pinocchio-4711/#/r=39639
Duminică, 26 octombrie
PROSTIA OMENEASCĂ
Ora 11:30 – Sala Studio ,,Liviu Ciulei”
Regia artistică Alexandru Boureanu
Scenografia Miruna Varodi
Ilustrația muzicală Marius Bălan și Cristian Lincan
Durata 60 min.
Distribuția: George Slătioreanu, Olga Podaru, Gabriela Roșu, Andreea Botescu-Boțîrcă, Ionuț Oanță/Mihai Savu, Cristina Muscalu, Liliana Ilina, Andreea Drugulescu.
Povestea celebră a lui Ion Creangă, PROSTIA OMENEASCĂ, va stârni hohotele de râs ale copiilor, dar și ale părinților și bunicilor. Managerul Teatrului Național din Craiova, regizorul Alexandru Boureanu, orchestrează magistral spectacolul redescoperind minunatul univers al marelui nostru povestitor Ion Creangă.
Biletele pot fi achiziționate de la agenția teatrală sau accesând următorul link
https://www.mystage.ro/bilete/prostia-omeneasca-3555/#/r=38592
AMERICA NU CREDE ÎN LACRIMI
Ora 19:00 – Sala Mare
Autor Adelina Toma
Regia Claudiu Goga
Scenografia Lia Dogaru
Durata spectacolului 1h 45 min.
Vârsta acceptată 16 +
Distribuția: Teodora Colț, Ioana Podăreanu, Ada Dumitru, Gogu Preda, Gabriel Gheorghe.
Spectacolul prezintă povestea unei tinere românce (interpretată de Teodora Colț) care își croiește drum prin labirintul fascinant și imprevizibil al New York-ului, orașul unde orice vis pare posibil, dar unde realitatea își cere prețul.
Departe de casă și de mamă (Ioana Podăreanu), cu care comunică prin videocall, Cătălina face echilibristică pe firul subțire dintre speranță și deziluzie, încercând să demonstreze că determinarea poate învinge orice obstacol.
Drumul spre cetățenia americană pe care și-o dorește din suflet și doar despre ea vorbește, este presărat cu provocări, dar Cătălina nu e singură. Angi (Ada Dumitru) și Selim (Gogu Preda), prieteni devotați sau poate îngeri păzitori moderni, îi stau alături, încercând să o ferească de capcanele unui sistem rigid, în care, la un moment dat apare un domn avocat (Gabriel Gheorghe) uns cu toate alifiile și cu soluția juridică de obținere a mult râvnitului green card. Dar cine va ieși învingător? Mașinăria birocratică a Americii sau perseverența unei inimi crescute cu visuri românești?
Scrisă în cadrul Atelierului de Scriere Dramatică al Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, sub coordonarea lui Mimi Brănescu, piesa „No worries, Cătălinicika!”, a Adelinei Toma, nu este doar o poveste despre adaptare și luptă, ci și un tablou vibrant al identității, al visurilor care prind contur dincolo de granițe. Profundă și sensibilă, piesa a fost nominalizată la premiile UNITER 2024, la categoria „Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic”, confirmându-și locul în peisajul teatral contemporan.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală sau accesând următorul link

























Lasă un răspuns