Toamna copiilor din Mioveni – între tradiție, educație și fapte bune

În orașul Mioveni, toamna aduce nu doar culori și parfumuri calde, ci și bucuria de a sărbători educația, talentul, spiritul de echipă și implicarea civică.
În următoarea perioadă, majoritatea unităților de învățământ din oraș vor organiza evenimente de tradiție și târguri caritabile de toamnă, menite să promoveze solidaritatea și valorile locale.
 Zilele Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” 
În perioada 22–23 octombrie, elevii și profesorii vor marca acest eveniment printr-un program divers, care va include muzică, dans, concursuri, competiții sportive, proiecții de film și momente de divertisment.
Unul dintre cele mai așteptate evenimente, târgul gastronomic de toamnă „Micul comerciant”, se va desfășura joi, 23 octombrie, între orele 10.00 – 12.00, în curtea școlii.
Elevii vor aduce preparate de sezon și produse tradiționale, iar fondurile strânse vor fi direcționate către o cauză nobilă.
 Târgul „Emoție de Toamnă” – Școala Gimnazială „George Topîrceanu” 
Tot joi, 23 octombrie, între orele 15.00 – 17.00, în curtea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Mioveni (Colibași), se va desfășura târgul „Emoție de Toamnă”, organizat de elevii și cadrele didactice de la Școala „George Topîrceanu”.
Vizitatorii vor fi întâmpinați cu produse tradiționale, prăjituri de casă, dulcețuri, murături, fructe și legume de sezon – toate pregătite cu drag de elevi și părinți. Evenimentul are scop caritabil.
 Târgul Toamnei – Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” 
Vineri, 24 octombrie, în intervalul 08.30 – 14.30, în sala de sport a liceului, va avea loc Târgul Toamnei.
Elevii, sprijiniți de cadrele didactice și părinți, vor prezenta produse de sezon, decorațiuni, gustări și mici surprize.
Activitățile au rol educativ și caritabil, dezvoltând la cei tineri valori precum creativitatea, empatia și spiritul de echipă.
Târgul Toamnei la structurile Creșei „Universul Copiilor” 
Tot vineri, 24 octombrie , de la ora 15.30, cei mai mici cetățeni ai orașului – prichindeii din grădinițele „Tic-Pitic”, „Florile Soarelui” și „Campionii” – vor organiza târgurile de toamnă în incinta fiecărei unități.
Micii preșcolari, alături de educatoare și părinți, vor aduce bucurie și culoare prin standuri tematice, decorațiuni și produse specifice anotimpului.
În aceeași perioadă, în structurile Creșei și Grădiniței „Campionii”, se va desfășura Festivalul Toamnei – „Culorile Campionilor”, după următorul program:
  • Miercuri, 22 octombrie, 15.30–17.30 – grupele cu program prelungit;
  • Joi, 23 octombrie, ora 11.00 – Structura Făgetu; ora 11.30 – grupele cu program normal;
  • Vineri, 24 octombrie, 10.30–12.30 – Structura Colibași.
 Conducerea Primăriei orașului Mioveni, alături de cadrele didactice și echipele de conducere ale unităților de învățământ, îi încurajează pe părinți și bunici să participe la aceste evenimente caritabile, susținând astfel generozitatea și educația prin fapte bune.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea
Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea

                           FGDB Noi si lumea financiară   100 de întrebări si răspunsuri 1.Introducere  A.Despre bani, încredere și arta de a…

Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…
Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…

Avem două grupuri uriașe, suveraniști și globaliști. Își aruncă unul în capul celuilalt cele mai josnice cuvinte. Este război de…

Strigăt de disperare de la Vâlcea. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”
Strigăt de disperare de la Vâlcea. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”

Președintele CJ Vâlcea vă cheamă pe tărâmul României reale. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”   Cui se adresează acest…

Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…
Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…

Urmează o știre cu o succesiune pe cât de absurdă, în egală măsură de amuzantă. Un bărbat de 50 ani,…

Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului
Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului

Elevii Liceului Tehnologic Topoloveni au participat, joi, 24 septembrie, la activități sportive organizate în cadrul Săptămânii Europene a Sportului –…