E criză de livrete de familie!

Celor care s-au căsătorit în ultimele trei săptămâni la Piteşti nu li s-au mai înmânat livretele de familie, aşa cum ar fi trebuit să se întâmple. Acest lucru este datorat faptului ca Ministerul Muncii nu mai are exemplare tipărite, după cum ne informează primarul Tudor Pendiuc:

 “ Nu e vina noastră, rămân în aşteptare până…nu ştiu când! E o criză care afectează toată ţara, nu doar pe noi. Şi, uite aşa se generează alte cheltuieli. Pentru noi, pentru că funcţionarii publici de la starea civilă şi-au luat angajamentul să-i sune pe proaspeţii căsătoriţi, în momentul în care vor veni aceste livrete. Dar şi pentru ei, că trebuie să mai vină o dată la primărie”.

Amintim că  livretele de familie sunt acte doveditoare necesare în foarte multe situaţii:

pentru dosarul de acordare indemnizaţie de creştere copil, dosarul pentru acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei, pentru ajutorul social, pentru acordarea asisţenţei extrajudiciare gratuite, pentru acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi facilităţi pentru plata energiei termice, pentru acordarea alocaţiei de stat pentru copii, acordarea drepturilor pentru persoanele cu handicap, acordarea tichetelor cadou şi tichetelor de creşă, chestiuni referitoare la protecţia copilului, pentru acordarea drepturilor de asigurări sociale, altele decât pensiile etc.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tânăr de 28 ani, reținut. Și-a amenințat fosta iubită, deși avea ordin de protecție
Tânăr de 28 ani, reținut. Și-a amenințat fosta iubită, deși avea ordin de protecție

În urmă cu două zile (22 septembrie), o tânără de 24 ani, din Balș, a sesizat Poliția după ce fostul…

Încă 1,3 milioane de lei investiți în infrastructura rutieră din Pitești: canalizarea pluvială de pe…
Încă 1,3 milioane de lei investiți în infrastructura rutieră din Pitești: canalizarea pluvială de pe…

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în infrastructura rutieră și în lucrările necesare pentru îmbunătățirea sistemului de colectare și evacuare a…

Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”
Astăzi începe „Toamna piteșteană”! Muzica și dansul vor deschide festivalul din Piața „Vasile Milea”

Piața „Vasile Milea” devine, începând de astăzi, locul de întâlnire cu tradițiile, muzica și atmosfera autentică de toamnă, odată cu…

Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!
Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!

În perioada 9–11 octombrie 2026, Mioveni va găzdui cea de-a XVII-a ediție a evenimentului „Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului –…

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…