Deși eram sigur că președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, va face tot ce ține de el pentru a plăti, în locul lui Ilie Bolojan, salariile celor care se ocupă de copii și vârstnici cu probleme de sănătate, totuși, l-am așteptat la cotitură, pentru că în politică și administrație nu crezi până nu vezi.

Nu știam dacă mai are bani în buget, dar știam că ar fi în stare să vândă un activ, să facă un credit, orice i-ar permite legea (dacă i-ar fi permis) pentru ca oamenii de la DGASPC să nu rămână fără pâine pe masă.

Joi, am urmărit ședința CJ, iar după aceea am citit postarea lui Rădulescu:

”În ședința Consiliului Județean Vâlcea de astăzi, am alocat sumele necesare pentru plata salariilor angajaților DGASPC Vâlcea din luna august.

Banii provin din fondul nostru de rezervă și din secțiunea cheltuieli de personal, suma totală alocată fiind de 4.921.810 lei.

Am luat această decizie întrucât Guvernul NU a alocat fondurile necesare pentru plata acestor cheltuieli, iar oamenii nu pot sta două luni fără salarii.

Precizăm că acești bani trebuie returnați Consiliului Județean Vâlcea de către Guvernul României, în caz contrar bugetul propriu al județului ar fi afectat grav.

Le mulțumesc colegilor de la DGASPC pentru înțelegere și facem acest gest de solidaritate față de ei, fiindcă îi respectăm și știm că se află într-o situație critică.

Vorbim despre niște oameni care nu lucrează în pensiuni cu turiști, ci în centre sociale unde au grijă de copii și vârstnici cu probleme de sănătate.

Fac apel către Guvernul României și către toate forțele politice din Parlament să înțeleagă că boala și necazul nu au culoare politică!

Situația județului Vâlcea este foarte grea și am încredere că Guvernul va înțelege acest lucru și va aloca banii.”

După cum se vede, Vâlcea împrumută guvernul țării, fără garanții.

Cum s-a ajuns aici ? S-a ajuns deoarece sumele alocate pentru fiecare copil sau vârstnic aflat în îngrijire sunt stabilite pe o lege veche, iar de atunci și până acum prețurile au crescut enorm. Nu putea nimeni să îi țină pe cei internați flămânzi și să se plătească salariile, așa încât au rămas fără bani angajații. Rădulescu nu a mai suportat acest lucru și a procedat după cum vedeți.

De ce ?

Nu de abilități manageriale a ținut această decizie, ci de omenie și frică de Dumnezeu, iar eu cel puțin cred că principala trăsătură a președintelui CJ de acum nu ține de organizare sau hărnicie, pe primul loc fiind ideea de a face bine.

Recunosc că, într-un fel, l-am așteptat la cotitură pe Rădulescu, eram curios ce va face.

A făcut-o.

Gheorghe Smeoreanu