Rețea de traficanți de droguri în pușcării, destructurată. Substanțele interzise erau impregnate în scrisori!

Polițiștii BCCO Pitești, împreună cu procurorii DIICOT Pitești, au destructurat un grup infracțional organizat de traficanți de droguri de mare risc. Vizate –  10 persoane (o femei și 9 bărbați), cu vârste între 22 și 54 de ani, care operau în penitenciare.

Ieri, polițiștii au pus în aplicare 17 mandate de percheziție, inclusiv în spații de detenție din trei penitenciare, fiind descoperite și ridicate mijloace de probă.

Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2025, cinci dintre persoane (femeia și 4 bărbați, dintre care unul, încarcerat într-un penitenciar din Ungaria) ar fi pornit ”afacerea” de vânzare de droguri de mare risc și substanțe psihoactive, în interiorul unor unități de penitenciar.

În cadrul grupului infracțional organizat, membrii ar fi avut roluri bine determinate, doi dintre ei ocupându-se de procurarea și expedierea substanțelor interzise impregnate în corespondență, iar alți trei acționând în interiorul penitenciarelor unde erau încarcerați, prin identificarea de potențiali clienți.

Alte 13 persoane ar fi procurat, deținut, manipulat și comercializat cantități de MDMB-4en-PINACA, MDMB-INACA şi MDMB-BUTINACA.

Prețul fixat de vânzătorul/distribuitorul care ar fi expediat sub formă de scrisori ale căror foi erau impregnate cu droguri, ar fi variat între 1.000 și 1.500 lei, în funcție de cantitate sau de relația pe care aceștia ar fi avut-o cu deținuții care efectuau comenzile.

Plățile erau făcute de către persoane din familiile consumatorilor, preponderent prin transfer în conturi bancare, iar în unele cazuri drogurile ar fi fost oferite pentru stingerea unor datorii.

Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul polițiștilor de penitenciare, au fost indisponibilizate mai multe „scrisori” impregnate cu droguri de mare risc sau substanțe psihoactive.

Astăzi, procurorii DIICOT Pitești au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă a celor 10 persoane (toți încarcerați în unități de detenție pentru executarea unor pedepse privative de libertate).

De asemenea, procurorii au dispus reținerea unei femei și măsura controlului judiciar față de o altă femeie.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de penitenciare din acadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și Penitenciarelor Mioveni, Deva, Găiești și Ploiești și jandarmilor din cadrul grupărilor mobile de jandarmi Ploiești și Timișoara și inspectoratelor de jandarmi județene Argeș și Dâmbovița.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primarul Mircia Gutău a participat la Târgul de Toamnă organizat de copiii de la Grădinița…
Primarul Mircia Gutău a participat la Târgul de Toamnă organizat de copiii de la Grădinița…

Primarul Mircia Gutău a inaugurat miercuri, 21 octombrie, lucrările de reabilitare realizate în ultima perioadă la Grădinița cu program prelungit…

Primarul Remus Sasu: Asociația ”Părinți Salvatori” oferă un curs gratuit de salvare a persoanelor aflate…
Primarul Remus Sasu: Asociația ”Părinți Salvatori” oferă un curs gratuit de salvare a persoanelor aflate…

Părinți salvatori, la Ocnele Mari! Miercurea viitoare, 28 octombrie 2026, ora 17:00, la Casa de cultură din Ocnele Mari, asociația…

Deputatul Eugen Neață le urează succes membrilor Guvernului Luca Niculescu!
Deputatul Eugen Neață le urează succes membrilor Guvernului Luca Niculescu!

Un nou guvern, o nouă șansă Scriam data trecută despre schimbarea de viziune politică în materie de guvernare. Guvernul care…

Fundația Vaideenii organizează tabăra de pictură ”VAIDEENI – ISTORIE ÎN CULORI”, ediția a IV-a (16-25…
Fundația Vaideenii organizează tabăra de pictură ”VAIDEENI – ISTORIE ÎN CULORI”, ediția a IV-a (16-25…

VAIDEENI – ISTORIE ÎN CULORI Ediția a IV-a – In memoriam Victor Apostoloiu Vă invităm sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora…

Șapte tineri de excepție ai Argeșului, premiați la Gala Excelenței Argeșene
Șapte tineri de excepție ai Argeșului, premiați la Gala Excelenței Argeșene

Șapte tineri din Argeș, cu rezultate deosebite la învățătură, vor fi recompensați miercuri, 21 octombrie, în cadrul celei de-a doua…