Sara Dumitrescu și Andrei Oinaru, alături de Carmen Tocală, Președintele Federației Române de Baschet, şi Cristian Gentea, primarul municipiului Piteşti, au mers astăzi în mijlocul celor mai micuți “baschetbalişti”! Programul „Să creștem sănătos prin baschet” a continuat astfel cu o acțiune desfășurată la Grădinița Kinder World Ayan din Pitești.
Proiectul, dedicat copiilor de vârstă preșcolară și școlară, şi susținut de Mastercard, aduce baschetul în mijlocul celor mici sub formă de joacă activă și educațională, adaptată nevoilor și nivelului lor de dezvoltare. Activitățile sunt gândite să stimuleze mișcarea, coordonarea și bucuria de a fi parte dintr-o echipă – totul prin jocuri dinamice și interactive.
Cei mici au avut ocazia să descopere baschetul cu ajutorul panourilor mobile și al mingilor adaptate, oferite de Federația Română de Baschet, dar și prin interacțiunea directă cu sportivii.
„Baschetul este un mijloc excelent de dezvoltare fizică și emoțională pentru copii. Prin acest proiect, vrem să ajungem în cât mai multe grădinițe din țară și să arătăm că baschetul poate deveni parte din educație, încă din primii ani de viață. La Pitești, ne-am bucurat să vedem entuziasm, implicare și o comunitate care susține mișcarea, sănătatea copiilor și iubeşte sportul cu mingea la coș”, a declarat Carmen Tocală, președinta Federației Române de Baschet.
“Este o bucurie să fim alături într-un proiect valoros, care îmbină educația, joaca și mișcarea. Prin ‘Să creștem sănătos prin baschet’, punem bazele unui stil de viață activ încă din grădiniță. Susținem cu toată deschiderea astfel de inițiative care contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor și la formarea unei generații pentru care sportul va fi o parte firească din viață!”, a declarat Cristian Gentea, primarul municipiului Piteşti.
Această inițiativă face parte din campania națională desfășurată de Federația Română de Baschet în toate cele 11 sucursale regionale, în parteneriat cu autoritățile locale și unitățile de învățământ. La Piteşti, acțiunea s-a desfăşurat în parteneriat cu Primăria Municipiului Piteşti.
Scopul acestui program este promovarea mișcării și a dezvoltării armonioase prin sport, încă de la cele mai fragede vârste.

























Lasă un răspuns